Problema Tezaurului României de la Moscova, pe înțelesul tuturor

Parlamentul European a votat pe 14 martie a.c. o rezoluție în care arată că Rusia trebuie să returneze integral Tezaurul României şi că executivul UE şi alte instituţii europene abilitate trebuie să facă tot posibilul pentru a sprijini acest demers. Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a reacționat virulent pe 15 martie față de decizia UE, afirmînd că „românii nu sînt o națiune” și că solicitarea este o „obrăznicie”, potrivit TASS. La rîndul ei, Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de Externe, a afirmat că România ar vrea să-şi rezolve problemele economice pe seama Rusiei prin primirea înapoi a Tezaurului și că în realitate datoriile României faţă de Rusia ar depăși de 20-25 de ori valoarea întregului Tezaur românesc.

Tezaurul României, între Moscova și Londra

Tezaurul României a ajuns în Imperiul Țarist în a doua parte a anului 1916. În vară, România a renunțat la neutralitate, a intrat în război de partea Franței, Angliei și Rusiei împotriva Imperiului Austro-Ungar și a Prusiei. Și a Bulgariei, se înțelege. Chiar dacă la început părea sigur, Guvernul, după cum se știe, a fost nevoit să se mute la Iași și, în consecință, au mutat și bunurile Băncii Naționale. Banca Națională a României, trebuie spus, la acea vreme era privată 100%. Deci, nu era a României. Cum este astăzi Trezoreria Statelor Unite. Ei bine, s-a discutat problema mutării Tezaurului și au fost două variante luate în calcul: în Rusia, respectiv la Londra. S-a considerat, însă, că pentru Londra, problematica era mai complicată – trebuia trecută Marea Mînecii și s-au temut și de submarinele germane, și de situația de pe front… Atunci au ales să depună Tezaurul României alături de Tezaurul Rusiei, la Moscova.

93,4 tone de aur și multe documente

Tezaurul a cuprins, în principal, o cantitate de 93,4 tone de aur, din care 91 de tone de monede istorice din aur emise de diverse state și 2,4 tone de lingouri din aur. Bineînțeles că toată această cantitate, la care se mai adăugau și alte bunuri, nu era a statului, era privată. S-au adăugat acolo tot felul de obiecte care aparțineau, de exemplu, mănăstirilor – carte veche, diverse planuri, hărți, documente. În linii generale au fost așa: acte, documente, manuscrise, monede vechi, tablouri, cărți rare… Apoi, diverse piese mănăstirești din Moldova și Muntenia: epitrahile, cădelnițe, potire, cruci de mînă etc. Apoi, efecte publice: acțiuni, obligațiuni, titluri de credit, gajurile Muntelui de Pietate… Muntele de Pietate a fost o societate caritabilă, care îi ajuta pe oameni atunci cînd aveau probleme, în speță îți împrumutau bani, tu aveai acolo un gaj, iar în momentul în care returnai banii primeai gajul înapoi. Ei, tot gajul ăla a fost predat la Moscova. Și, bineînțeles, ceea ce spuneam, aurul în monedă și în lingouri. Din păcate, a venit Marea Revoluție Socialistă din Octombrie… Noul regim, Regimul Sovietelor, nu a mai recunoscut nimic din tratatele existente pînă atunci. Noi am pierdut, sigur, Tezaurul. Francezii au pierdut mult mai mult, pentru că ei au împrumutat bani Imperiului Țarist, convinși fiind că se vor îmbogăți, iar noul regim nu a mai recunoscut nimic.

Prima așa-zisă restituire

După ce s-au finalizat toate – războiul, tratatele – România a tot pus problema Tezaurului, așa că în 1935 a venit o primă restituire, un prim transport de la Moscova, respectiv 17 vagoane de marfă încărcate cu aproximativ 1.450 de lăzi în care se aflau diverse bunuri, titluri de proprietate, acțiuni, obligațiuni, gajuri etc., și au fost, de asemenea, și o serie de obiecte de artă. S-au restituit și niște bancnote în valoare de aproape 200 de mii de lei, care erau proprietatea Băncii Naționale. Practic, ei au dat din fiecare cîte ceva.

A doua așa-zisă restituire, în frunte cu Tezaurul de la Pietroasele

O a doua restituire a avut loc după ce s-a instalat și în România Regimul Comunist, moare Stalin, se retrag trupele etc. S-a adus un al doilea transport din Rusia, care cuprindea, printre altele, Tezaurul de la Pietroasele, Cloșca cu Puii de Aur, 120 de tablouri semnate de Grigorescu, dar, atenție!, plecaseră vreo 135 de tablouri în Rusia, obiecte bisericești, cărți și miniaturi, bijuterii, icoane, tapiserii. Adică ceea ce putea fi recognoscibil, de fapt și de drept. Sigur, la București s-a deschis o mare expoziție care cuprindea vreo 40.000 de piese, dintre care vreo 300.000 erau monede, și s-a făcut un mare tam-tam, și s-a considerat subiectul încheiat. Bineînțeles că grosul Tezaurului, banii și lingourile, nu a fost retrocedat.

A treia așa-zisă restituire

Mai are loc și o a treia restituire parțială, să-i spunem așa, paradoxal, în anul 2004. Ion Iliescu a făcut o adresă către Moscova prin care cere returnarea respectivului Tezaur, iar Rusia spune că problema a fost, de fapt, închisă în 1956, dar că ar fi o propunere economică – schimburi economice și comerciale. Și a propus României un set de 32 de proiecte economice și comerciale, care, sigur, să se deruleze prin mediu privat, iar în felul acesta să se restituie, cumva, componenta de metale prețioase care a făcut parte din Tezaurul Băncii Naționale a României. Repet, banii ăia s-au strîns de la toate băncile private din România de către o altă bancă privată, Banca Națională a României, pentru că Rusia a spus atunci: <Nu ne complicăm cu fiecare bancă în parte. Una singură.>. Ei, la vremea aceea, președintele Ion Iliescu a considerat, cumva, o oportunitate și a predat problema lui Ioan Talpeș (consilier prezidențial – n.r.). Talpeș a fost destul de sceptic vizavi de oferta Moscovei și, ca atare, pentru a dovedi buna credință a Moscovei, a cerut un set de 12 monede din primul transport al Tezaurului. Și, ce să vezi?! Rușii au adus 12 monede, care au fost predate și sînt la Muzeul Național de Istorie a României. Sînt monede din Franța și Belgia, emisiuni de pe la 1850 pînă pe la 1910. După care a venit președintele Băsescu, care nu a mai fost binevoitor cu Moscova… S-a creat o comisie la nivel inter-statal, româno-rusă, ea există și astăzi, dar nu au mai avut întîlniri, nu s-a mai întîmplat nimic…

Tezaurul României, dat la topit?

Neoficial, se bănuiește că puterea sovietică nou instalată prin 1925 a topit, de fapt, tot Tezaurul, pentru că aveau nevoie de bani. Știm foarte bine că s-a ajuns în Rusia sovietică, la un moment dat, la a se vinde artă pentru tractoare. Practic, s-ar putea ca Tezaurul să nu mai existe. Există, însă, cantitatea de aur, care înseamnă în bani, la ora actuală, în jur de 33-34 de miliarde de euro.

Protocolul lovit de nulitate

(De ce spune partea rusă că România are datorii de război și că problema este închisă?) Pentru că în 1956 o delegație din România s-a dus la Moscova și a semnat predarea Tezaurului către România. Rușii spun că atunci nu a fost o predare parțială și că, de fapt, acolo s-a închis România cu Rusia. Cînd s-au uitat, însă, la semnături, delegația avea mai multe persoane, inclusiv academicianul Mihai Ralea, Tudor Arghezi, dar cînd s-au uitat pe protocol, numai Ralea semnase, în timp ce toți ceilalți nu au semnat, doar s-au uitat. Ca atare, nu ar fi documentul valabil și planează discuția. De aia a venit propunerea cu Iliescu.

Doar o mîngîiere

Ca să fim foarte cinstiți, acea rezoluție a Parlamentului European nu are nici o valoare. De fapt, știți cum e, pe piața mediatică dacă apare o astfel de știre trebuie să ne uităm ce se întîmplă în jur. S-ar putea să fie niște lucruri foarte importante aprobate de Comisia Europeană, dar noi ne uităm la treaba cu Tezaurul. Sau poate fi, așa, o mîngîiere: <Nu ați intrat în Schengen, dar noi ne ocupăm de Tezaurul vostru. Sîntem de acord că trebuie să îl primiți, dar, de fapt, mai mult de atît…>”. Doctorul în istorie Emil Ursu, directorul Muzeului Național al Bucovinei. (Foto: Historia)