Numărul 1 nu ar mai fi fost numărul 1

Orest Onofrei, fost prefect de Suceava și fost senator PNL, a spus că Gheorghe Flutur ar fi trebuit să-și dea demisia din funcția de președinte al Organizației Județene Suceava a PNL mai repede, și nu abia la începutul săptămînii trecute: ”Cînd a pierdut Consiliul Județean era o reacție normală, ieșea, cum să zic eu, ca din tenis, fiind numărul 1. Gheorghe Flutur a pierdut Consiliul Județean cu peste 40% din voturi obținute, deci era sus. Partidul a obținut vreo 50 de primari, dar faptul că a pierdut principala bătălie pentru care a candidat era momentul extraordinar de pozitiv”.

Numai că dacă și-ar fi dat demisia cînd era numărul 1, domnul Flutur nu ar mai fost numărul 1 pe lista de la Senat și nu ar mai fi ajuns senator, pentru că nu dumnealui ar mai fi făcut listele electorale.

Asta la lista, baby!