„Nicolae Iorga s-a născut în 1871, pe 7 iunie, la Botoșani. A murit pe 27 noiembrie 1940 în condiții dramatice, a fost asasinat, după ce a fost chinuit, bătut, în pădurea Strejnic de lîngă Ploiești. Este considerat <patriarhul istoriografiei românești>. A lăsat o operă greu de egalat: aproximativ 1.053 de cărți, cîteva zeci de mii de articole… A fost profesor, membru al academiilor din foarte multe țări. A scris efectiv și a scris foarte bine, ca dovadă că opera lui rămîne în picioare. Sigur, nu întreaga sa operă, pentru că, în genere, este foarte greu să reziste totalmente timpului, dar mare parte din opera lui Nicolae Iorga rămîne un reper pentru istoriografia actuală.
A avut o carieră fulminantă din toate punctele de vedere. A fost un savant pur-sînge, pentru că, după ce a absolvit liceul, într-un singur an a absolvit Facultatea de Istorie și Litere din Iași. Într-un singur an. Atunci era altfel structurat, dar să faci într-un an facultatea, apoi să iei doctoratul cu magna cum laudae… Vorbea undeva la 14 limbi, avea un talent extraordinar, moștenit, se pare, de la mama lui, de a învăța limbi străine. Trebuie să ai un talent pentru asta și el l-a avut din plin.
Călătorea foarte des la Paris, preda la Universitatea din Paris. Avionul făcea trei ore, iar în acele trei ore el scria o carte de 300 de pagini. Iar cărțile lui, repet, rămîn în istorie. A fost realmente un fenomen. Scria foarte repede, foarte bine. Cărțile lui sînt și foarte documentate. Bineînțeles, există și controverse, dar toți au parte de asemenea lucruri… În istorie, mai ales în perioada aceasta, informațiile cunosc o dinamică excepțională, există accesul la diferite documente, se reinterpretează foarte multe lucruri, le vedem altfel… Trebuie să recunoaștem că unul din marile avantaje ale istoriei este că vezi evenimentele de la o foarte mare distanță și atunci te detașezi de încărcătura emoțională în care ești prins la momentul respectiv. Altfel vezi lucrurile, altfel îți construiești analiza.
Iorga a fost cu adevărat un fenomen. În perioada Primului Război Mondial a editat aproape singur revista <Neamul Românesc> și a făcut o propagandă fantastică în favoarea Unirii… A întreținut, să spunem așa, spiritul național al basarabenilor în condiții vitrege, nu degeaba a fost toată viața lui legat de Basarabia. A călătorit de multe ori în Bucovina și a scris foarte mult despre fiecare localitate în parte, chiar există o carte în două volume <Neamul Românesc în Bucovina>, care este practic o relatare a călătoriei cu multe incursiuni în istorie. În 1916, de fapt, austriecii l-au considerat agitator și i s-a pus interdicție. A ajuns la Rădăuți, în curtea mănăstirii Bogdana, căreia austriecii îi dăduseră o altă destinație, a descoperit acolo un clopot vechi și a reușit să descifreze inscripția de pe el și a prezentat-o în Academia Română în 1904. Era un clopot construit de Ștefan cel Mare în memoria bunicului său. Deci, a făcut contribuții extraordinare.
În plan internațional a fost extrem de apropiat de Polonia, a fost Doctor Honoris Causa al mai multor universități, un mare prieten al Poloniei. A scris foarte multe despre Polonia. L-a cunoscut îndeaproape pe Jozef Pilsudski, de fapt, a fost unul dintre puținii oameni primiți de Jozef Pilsudski.
Sigur, nu a fost un mare politician, iar acest lucru este foarte clar. A fost prim-ministru între ’31-’32, o perioadă foarte, foarte grea. Nu a avut neapărat talent politic, dar a fost o personalitate greu de egalat, greu de ocolit. Cîteodată era mai bine să-l eviți, pentru că era extrem de orgolios, pătimaș, vulcanic… chiar nu era bine să te pui cu Iorga. Chiar dacă erai Regele României. El l-a învățat pe Regele României istorie, pe Carol al II-lea. A fost alături de Carol al II-lea, drept dovadă a devenit consilier regal. A înființat un institut la Veneția, a înființat Institutul de Istorie Universală <Nicolae Iorga> de la București.
Și ca să vedeți cum este istoria, institutul lui Nicolae Iorga este peste drum de așa-numitul palat al lui Becali, de fapt, casa unui mare om politic, Alexandru Marghiloman, monument istoric, extraordinar de frumos, în proximitatea Guvernului României. Acolo se păstrează cele mai multe dintre documentele colecției Iorga. Din păcate, multe dintre documentele colecției lui Iorga, foarte, foarte, foarte multe s-au pierdut. M-am uitat la ceea ce scrie nepotul său, Andrei Pippidi, se pare că ele au fost distruse, pentru că regimul comunist a avut tot interesul să-l pună în umbră pe Nicolae Iorga, mai ales în ceea ce privește scrierile lui despre caracterul românesc al Basarabiei. Au fost arse aceste documente. După venirea comuniștilor la putere, bibliotecile au fost epurate, li s-a dat foc cărților și documentelor, s-a procedat extraordinar de sălbatic. Așa s-a întîmplat și în vremea lui Hitler. Așa au făcut și comuniștii, l-au scos din biblioteci inclusiv pe Eminescu, după care l-au recuperat ceva mai încolo, pe el și pe alți scriitori. Toate bibliotecile din România aveau un fond secret, iar acolo erau milioane de volume care nu erau accesibile publicului larg. După ’90 accesul a devenit liber, dar se pare că au dispărut anumite opere…
În cărțile mele (multe despre istoria Poloniei) nu am cum să nu îl citez pe Nicolae Iorga. Dacă vrei să scrii despre istoria Poloniei trebuie să citezi articolele lui Iorga, pentru că el a scris istoria Poloniei, dar a și făcut istorie prin relațiile pe care le-a avut cu Polonia, prin cercetările pe care le-a făcut, a extras foarte multe documente și a avut relații foarte apropiate cu conducătorii Poloniei. Cum am mai spus, (printre aceștia) mareșalul Jozef Pilsudski, unul dintre cei mai mari oameni politici și militari ai secolului XX, conducător al Poloniei, omul care a reușit să facă din Polonia o putere regională și care a avut o relație extrem de apropiată cu România. Spuneam că Regimentul 16 Dorobanți de la Fălticeni are acolo, undeva, inaugurat acum cîțiva ani, un bust al lui Pilsudski, pentru că respectivul regiment s-a numit în memoria lui Pilsudski. El a vizitat Fălticeniul în 1932. Tot așa cum Carol al II-lea comanda un regiment în Poznan, Polonia. Iar Nicolae Iorga, avînd relații la nivel academic, universitar, fiind om politic, prim-ministru, avea o relație extrem de apropiată cu acesta. Iorga este cel care în 1939 a pledat pentru ajutorarea refugiaților polonezi, este cel care a semnalat pericolul revizionismului german, și nu numai. El este cel care a reușit să se implice personal în ajutorarea unora dintre academicienii polonezi care s-au refugiat în 1939 pe pămînt românesc. Deci, a fost, fără doar și poate, unul dintre cei mai buni, și mai mari și sinceri prieteni pe care i-a avut Polonia în România. Șeful statului polonez îl agrea foarte mult pe Iorga, era singurul dintre oficialii români care, în condițiile în care Pilsudski se retrăsese într-un fel de exil din anumite motive politice și personale, avea ușa deschisă la Pilsudski.
Să nu uităm că Iorga a avut și foarte mult curaj și respect față de interesele naționale. Astăzi se vorbește foarte mult despre interesul național, dar interesul național, dintr-o dată, dispare. Iorga, în 28 iunie 1940 era consilier regal, a fost unul dintre <cei șase>. Numai șase au spus: <Nu le cedăm sovieticilor Basarabia și Nordul Bucovinei!>. Iorga a mai spus: <Blestem pe capul nostru dacă nu ne batem!>. Aceasta a fost recomandarea și atitudinea pe care le-a avut Iorga. Ceilalți au invocat diverse motive ca să spună: <Mai bine cedăm>. Chiar dacă pentru unii această cedare pe care România și-a asumat-o printr-un Consiliu de Coroană prezidat de Carol al II-lea în ’40 poate părea ceva de domeniul trecutului, am văzut că se discută acum de trădarea unora dintre generali. Pînă la urmă, Carol al II-lea a fost consiliat de mari generali ai Armatei Române și i-au spus <Domnule, ne putem lupta>, ori <Nu ne putem lupta>. Se fac, de exemplu, paralele cu Finlanda, finlandezii nu au rezistat și i-au bătut pe sovietici și i-au făcut de rîs. România a cedat și a cedat foarte repede”. Doctorul în istorie Daniel Hrenciuc. Începînd cu data de 6 februarie 2024, la Muzeul de Istorie din Suceava poate fi vizitată expoziția ”Nicolae Iorga, 150 de la naștere”.
