Nevoia de alternative

Am aflat cu tristețe de decizia HS Timber Productions de a întrerupe total activitatea la fabrica din Siret și parțial la cea din Rădăuți. E un lucru foarte rău acela că peste 600 de oameni își vor pierde slujbele. Sînt unii care se bucură că nu se vor mai tăia pădurile, însă treaba nu stă chiar așa. Acolo e vorba de desființarea a 600 de posturi și este foarte greu să creezi, mai ales acuma, un loc de muncă. Suceava, în general județul Suceava, are nevoie ca de aer de locuri de muncă. În Statele Unite, cînd se întîmplă așa ceva, lumea este pregătită cu măsuri de asistență socială. Acolo, toate municipalitățile și autoritățile locale adoptă măsuri imediate și le oferă facilități altor investitori pentru a lua locul unei companii sau întreprinderi în dificultate. Lucrurile sînt diferite. În Suceava nu cred că cineva actualmente este pregătit să vină cu altceva în loc. De aceea, eu insist cu programul „Suceava – oraș neutru climatic”. Prin acel program, Suceava ar putea să atragă fonduri pentru proiecte de termoficare, pentru izolarea clădirilor, pentru managementul deșeurilor. Autoritățile trebuie să fie pregătite să vină cu ceva în loc, în momentul în care o unitate economică mare intră în dificultate. Este nevoie de o alternativă. Primăriile trebuie să vină cu facilități, primăriile trebuie să fie un partener adevărat și pe față al firmelor, mai ales al firmelor producătoare, pentru păstrarea locurilor de muncă și pentru ca activitățile economice să nu se întrerupă brusc”. Dan Nichiforel, membru al Consiliului Local Suceava din partea USR, fost director al fabricii de rulmenți din Suceava și fost lucrător în SUA.