”Nimeni nu vorbește la modul serios în spațiul public, dar mai ales în spațiul decident, despre faptul că ne depopulăm pe două căi. O dată un ritm demografic negativ, din cauza faptului că avem mult mai puține nașteri decît decese și ne împuținăm pe cale naturală, și ne mai împuținăm și din cauza migrației. Știm foarte bine că o bună parte din populație, și subliniez, din populația activă, adică oamenii care reprezintă o parte importantă din forța de muncă, aleg să muncească în alte țări europene, spre meritul lor. Ei aleg să-și crească copiii în alte țări europene, spre șansa acestora. Nu am nimic de comentat. Problema e că rămînem mai puțini în țară. Am sesizat un studiu al ONU care estimează un declin al populației României de circa 43%, iar undeva în 2100 riscăm să pierdem cam jumătate din populație. Adică ne stingem ca flacăra de la lumînare, încet dar sigur.
Pînă acum, nici un Guvern nu a pus problema demografică pe masa serioasă a deciziilor, deși îi vedem la televizor pe politicieni că vorbesc neobosiți despre inflație, despre pensii, despre salarii, despre taxe… nimeni nu spune cine va mai contribui la toate acestea peste două decenii și cine va mai avea parte de acestea peste două decenii. Într-adevăr, ce trebuie de făcut… Statul este factorul care generează bunăstarea, care produce cadrul de reglementare favorabil unei creșteri economice, care atrage investitorii, care face ca cetățeanul să fie mulțumit în țara în care trăiește. Statul este factorul care generează aceste oportunități economice care pot descuraja emigrarea prin derularea de investiții în infrastructură, prin atragerea de afaceri competitive, prin crearea de locuri de muncă bine plătite. Dar tot statul are obligația și trebuie să gîndească și să pună în practică nu doar programele de reținere în țară și de repatriere a românilor din diaspora, ci trebuie să fie un factor mai activ pentru stimularea natalității: politici de sprijin pentru familii, accelerarea de infrastructură necesară – creșe, grădinițe, chiar și școli -, o gîndire cu privire la facilități fiscale pentru familiile cu copii și programe de sprijin care să încurajeze tinerii părinți, locuințe accesibile, concedii parentale flexibile, un cod al muncii care să aibă un capitol special menit să încurajeze stimularea natalității și prezența mai activă în forța de muncă a cetățenilor români.
S-au făcut multe (creșe – n.r.) și de către mediul privat, și prin programe guvernamentale, (…) însă nu se reușește încă să se acopere necesarul. Cererea de la nivelul populației. Felicit faptul că, uite, în județul Suceava sînt niște exemple pozitive (s-au deschis creșe la Fălticeni și Cîmpulung Moldovensc, construite printr-un program al Ministerului Dezvoltării – n.r.). Dar situația nu este la fel în toată țara. Există încă un decalaj, o carență cu privire la locurile din creșe. În București, un oraș cu 3 milioane de locuitori, neoficial… cum aleargă părinții disperați să găsească locuri la creșe sau la școli în proximitatea locuinței. (Bucureștiul e altă țară.) Trăim riscul ca Bucureștiul să rămînă singura țară. Spațiul urban este o Românie, spațiu rural este o a doua Românie… sînt mari aglomerări urbane, cum e Bucureștiul, Iașiul, Clujul, unde viața este cu totul diferită și dinamica, evoluția societății și a economiei sînt cu totul diferite față de restul țării”. Daniel Apostol este expert în politici publice și prim-vicepreședinte ASPES. De asemenea, este director editorial la <Economistul> și editorialist la profit.ro și jurnalul.ro.
