Kolea Kureliuk, un promotor al jocurilor logice și un cunoscut al publicațiilor din toată țara, nu mai este

El, în primul rînd, a fost un promotor al comunității ucrainene din spațiul Dărmănești – Măreția Mică. Profesor de matematică și fizică, a fost în prima sau a doua promoție de profesori cu Institutul Pedagogic de 3 ani de la Suceava. A făcut matematica aici, după care și-a completat studiile. A fost un om cu o implicare culturală extraordinară, un ferment cultural al societății unde el și-a desfășurat activitatea pedagogică și culturală. A fost și șef de cămin cultural, a organizat formațiuni artistice, era foarte cunoscut în mediile acestea publicistice, în sensul că majoritatea revistelor de cultură din România aveau un client permanent – Kolea Kureliuk EMCA Măreția Mică. Era un tip foarte plăcut, un om care nu te agasa, dar avea o insistență față de care nu puteai să nu fii atent. Pentru că el venea cu o valoare a lui personală cu o dorință de autoperfecționare, un om care s-a culturalizat și a culturalizat și pe alții, avînd niște calități educaționale, în primul rînd. Era un promotor al jocurilor logice, al șahului, al rebusului. Să facem o paranteză aici: mișcarea rebusistă din România și-a luat la revedere de la Alexandru Păsărin, cel care peste 50 de ani a lucrat la revista Rebus. EMCA a publicat rebus, îți dai seama. Trimitea scrisori la Magazin, Flacăra, Rebus, Urzica, la reviste literare. Era un om care avea spirit ludic, legat de jocuri logice, el era un creativ și era un om plăcut, era un om pozitiv care coagula în jurul lui minți mobilate. Păcat. Am vorbit și cu preotul Cobziuc, el este la parohia Sfîntul Ilie – Dărmănești 2, și mi-a spus că nu a fost un om bolnav, dar în ultima perioadă s-a acutizat o stare că, iată, i-a adus acest sfîrșit nedorit de nimeni. A dispărut un nume important. El colabora și cu Cozmei la Casa de Cultură, a fost un fervent, eu știu, de spiritualitate a minorității ucrainene din spațiul județului nostru, unde ne place să spunem că Bucovina este o Europă în miniatură. Era un element care demonstra acest lucru”. Mihai Pînzaru-PIM, despre Kolea Kureliuk, care a plecat la cele veșnice la vîrsta de 77 de ani. Fotografia cu domnul Kureliuk de pe vremea cînd era militar în termen am primit-o de la domnia sa anul trecut.