Subsemnații, Andrei Bacoș, Beniamin Atodiresei și Radu Bores, consilieri locali la Suceava din partea PSD, ne declarăm oarecum plăcut surprinși de prezența noastră chiar în această formulă de 3, precum și de conținutul articolașului din pagina 2 a ultimului număr al Jupânului, intitulat ”Un singur scaun, trei ocupanți”, în legătură cu care considerăm că trebuie făcute niște precizări. Prima ar fi aceea că articolul în cauză s-ar fi putut intitula la fel de bine ”Trei mici cît unul mare”, cu mențiunea că micii în cauză nu sînt ăi’ de pus pe grătar, ci chiar noi înșine, 3 politicieni cumva la începutul carierei, oarecum onorați, dar și apăsați de nobila misiune de a suplini prin propria noastră prezență (de fapt, 3 prezențe!) pe aceea a titanului politicii social-democrate de inspirație și largă respirație interjudețeană, domnul fost / actual / viitor / actualmente suspendat șef municipal al PSD Suceava, Basile Rîmbu (ca să priceapă și partenerii noștri franțuji despre cine vorbim).
Să știți că nu ne e deloc ușor să ducem pe cei 6 umeri destul de fragili ai noștri ditamai responsabilitatea continuării activității politice de mare deschidere spirituală promovată de distinsul nostru oarecum încă șef, care pe cei doar doi umeri ai săi a dus întreaga politică social-democrată din județul de adopție al domniei sale, iar ca bonus, probabil, și politica liberală, după cum rezultă din acțiunile domniei sale, atît din vremea dictaturii Flutur, cît și din perioada postfluturistă. În altă ordine de idei, să știți că dacă scăunelul ăla despre care vorbiți a suportat tonajul distinsului șef suspendat din partid, atunci fără îndoială că nu se va rupe nici sub greutatea noastră, mai ales că nu-l vom ocupa decît pînă la alegerile pe care e musai să le organizăm, cu speranța că viitorul preș. al organizației municipale, care după calculele noastre nu poate fi decît distinsul SUBprimar, dl. DIC, nu va comite aceeași eroare ca fostul preș., cel de acum doi ani, care l-a inventat ca virgula candidat pe actualul suspendat din partid. Cuuummm? Tot el era?… și tot ei erau!? Aaauuuu!
Bores, Bacoș și Atodiresei,
așezați interimar în capul mesei






