Domnilor ziariști,

Subsemnatul, Alexandru Covașă, purtător de cuvînt născut, nu făcut (ci doar re-făcut, adică revenit la purtat cuvintele la locul unde m-am calificat la locul de muncă, adică PNL Suceava) și transferat în interesul serviciilor.., ptiu!… aaa… serviciului, de la PNL la Primăria PSD și retur, apreciez că prestația mea ca purtător de cuvînt al Primăriei Municipiului Suceava n-a trecut neobservată de domniile voastre. Observație: primăria n-are gură, deci nu vorbește, așa că n-are nevoie de purtător de cuvînt, drept pentru care eu am fost de fapt purtător de cuvînt al domnului Primar, genialul comunicator prin gesturi, și mai puțin prin vorbe articulate, precum și al domnului SUBprimar, un eminent creator de bunăstare și de locuri de parcare pe întreaga suprafață a municipiului, a căror necesitate nu a reușit, nici măcar cu ajutorul meu, să o explice concetățenilor, niște nesimțiți care nu pricep că virgulă ca să le fie lor bine și la vară cald, domnul SUBprimar, o pildă vie el însuși, s-a sacrificat și a lăsat să-i fie demolat propriul garaj construit ilegal, contra unei despăgubiri modeste, de cîteva mii de coco, pe care i-a dat mai mult în bătaie de joc fostul primar, de tristă amintire, Ion Lungu. Tocmai pentru că aceste despăgubiri sînt un atentat la bunăstarea tuturor, dl SUBprimar a sistat complet aceste despăgubiri pentru fraieri, pardon, pentru votanții domniei sale.

Alte cîteva precizări mai trebuie însă făcute în legătură cu conținutul articolașului publicat de dvs. în ultimul număr al Jupânului pe pagina 2, sub titlul „Alex Covașă și-a făcut datoria”, iar prima ar fi că dvs. vi se pare că eu am plecat de la PNL la Primăria PSD, ceea ce e o gravă eroare de percepere a realității. De unde ideea că dl. Rîmbu ar fi fost vreodată pesedist, cu excepția momentului cînd l-a, pardon, fraierit pe dl SUBprimar, pe atunci un nevinovat și credul șef PSD local, zicîndu-i că domnia sa a fost pesedist încă din fașă. Iar dl. șef PSD local l-a pus pe liste. Eu, însă, care îl cunosc pe distinsul edil-șef de pe cînd îi asigura d-lui Flutur confort deplin, făcîndu-l unicul pacient internat în ditamai spitalul, am fost convins că Primăria e PNL, nu PSD. Acu’, cînd lucrurile s-au tulburat, m-am gîndit să mă detașez un pic pentru că iar virgulă cînd se vor pune de acord cu partidele care cred că domniile lor le reprezintă, să revin și eu în funcție, fiindcă am serioase îndoieli că distinșii vor reuși să se exprime inteligibil pe propriile guri într-un viitor previzibil. 

Alexandru Covașă, vorbitor și el încă din fașă