Primarul reales al orașului Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, a luat toate mulțumirile pe care le-avea prin casă, a venit cu ele la depunerea jurămîntului și le-a spus la microfon. Nu o să le dăm pe toate, ci doar pe una din debutul discursului său: ”Mulțumesc bunului Dumnezeu, în primul rînd, pentru că m-a ajutat și ne-a ajutat și astăzi sîntem sănătoși și am ajuns aici cu bine. Ne așteaptă un mandat nu ușor, dar dacă sîntem alături o echipă unită, pentru că așa îmi doresc să fie și în continuare, vom putea duce mai departe toate proiectele, astfel încît orașul Vicovu de Sus să fie acolo unde îi este locul”.
Totuși, unde îi este locul, pentru că Vicovu este deja sus. Mai sus? Păi, dacă va fi Vicovu de și mai Sus atunci va trece frontiera și va ajunge în Ucraina.
FrontiEra dezvoltării