Centrul muzeal chiar nu e palat

Într-unul din foarte multele articole publicate pe pagina Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților se arată: ”O sută patruzeci și nouă de ouă încondeiate cu motive simbolice tradiționale între anii 1950 și 2004 sunt organizate pe teme agrare, pastorale, tehnice, zoomorfe, fitomorfe și metafizice, fiind expuse public pentru prima dată la Vatra Dornei, în cadrul primei ediții a expoziției <Simboluri tradiționale scrise pe ouăle încondeiate din Bucovina>. Organizată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, împreună cu Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, în cadrul proiectului muzeal Centrul Muzeal <Cazinoul Băilor> din Vatra Dornei, această expoziție este o împlinire a preocupărilor pe care doamna profesor LUCREȚIA HARIUC le demonstrează de peste 70 de ani în vederea perpetuării și dezvoltării tradiției încondeierii ouălor în Bucovina. Expoziția poate fi vizitată în perioada iulie – octombrie 2024. Programul de vizitare este de miercuri până duminică, de la 12 la 16. Pentru relații suplimentare și programarea vizitei unor grupuri organizate ce ajung la Vatra Dornei în afara programului afișat, numărul de telefon al Centrului Muzeal este 0744 422 733. Pr. Bogdan Țarcă – Director al Centrului Muzeal <Cazinoul Băilor>”.

Vă întrebați, poate, ce caută aceste rînduri în această gazetă. Păi, caută să demonstreze că am avut perfectă dreptate cînd am arătat în atîtea rînduri, argumentat, că Centrul Muzeal ”Cazinoul Băilor”, redeschis anul trecut după un proces complex de renovare, nu-i Palatul Dornelor. Iată, o recunoaște chiar preotul care conduce centrul muzeal și o face chiar pe pagina Arhiepiscopiei, Arhiepiscopie care deseori a încercat să inducă opinia publică în eroare, vorbind despre Palatul Dornelor, pentru că așa au vrut unele fețe bisericești.

CaziNou la Vatra Dornei!