Bust have

Corectă poziția președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, pe care a exprimat-o la evenimentul care a marcat împlinirea a 30 de ani de la înființarea Institutului Național Bucovina din Rădăuți, care funcționează sub egida Academiei Române. Domnul Flutur i-a îndemnat pe cercetători să producă mai multe materiale despre Bucovina, pentru că ”prea puțin știu elevii, copiii, tînăra generație din județul Suceava despre istoria adevărată a Bucovinei, despre zestrea Bucovinei, despre adevărul cu ce a venit Bucovina atunci cînd s-a unit cu Țara în 1918, despre civilizație, despre meserii, despre minorități, despre cultele religioase”. Pentru ce? Inspectorul școlar Daniel Hrenciuc, doctor în istorie, declara în luna mai: „Numărul orelor de istorie este cel mai mic în cazul României. Nici Bulgaria, nici Albania, nici o altă țară nu are ore de istorie atît de puține cum are România, între una și patru pe săptămînă. Nici o altă țară nu acordă o atenție atît de puțină istoriei”. La Congresul Istoricilor Români, care s-a desfăşura în luna septembrie, Academia Română a solicitat ca în școli să se facă trei ore de istorie pe săptămînă. Degeaba. În calitatea sa de membru al conducerii coaliției de guvernare, el fiind prim-vicepreședinte PNL la nivel național, Gheorghe Flutur ar fi putut să ceară ferm ministrului Educației să introducă mai multe ore de istorie în programa școlară, ca să fie timp inclusiv pentru studierea istoriei Bucovinei. Deci, ar fi putut face mai mult decît să le ceară cercetătorilor să mărească producția de materiale la hectar. Însă, pentru domnul Flutur este un adevărat ”must have” să aibă cît mai multe materiale despre Bucovina realizate de specialiști, pe care să le fluture la zi de sărbătoare, cum ar fi Ziua Bucovinei.