Ariciuc a comentat, serviciul i-a fost desființat

Veverița e tot acolo unde știți, pentru că încă nu a venit nimeni ca să-și manifeste intenția de o lua și a o exploata. Ce să exploatezi la ea, că doar veverița nu dă nici lapte, nici carne și nici ouă. Stați așa că nu este vorba despre celebra veveriță Mariana din municipiul-stațiune Vatra Dornei, ci despre Pîrtia ”Veverița” din aceeași localitate. Primăria condusă de liberalul Ilie Boncheș vrea să concesioneze pîrtia unei firme, după ce ani de zile aceasta a fost în grija Serviciului Salvamont Vatra Dornei. Numai că din cauza discuțiilor aprinse din spațiul public legate de această privatizare, deocamdată nu au apărut pețitori. Dar o să apară ei, că doar este rost de făcut bani. Pînă una alta, Direcția de Turism, Cultură și Salvamont a fost desființată. Mișcarea s-a făcut, în principal, pentru a scăpa de șeful acestei structuri, Petru Ariciuc, care este liderul PSD Vatra Dornei și care a criticat municipalitatea că vrea să înstrăineze pîrtia. Deci, pentru că s-a aricit, domnul Ariciuc a rămas fără funcția de șef al Direcției de Turism, Cultură și Salvamont, iar dacă va continua să se aricească poate că se va găsi o soluție să i se facă vînt și de la conducerea Salvamont. Totuși, Petru Ariciuc ar putea scăpa pentru o perioadă, adică atît cît va ține alianța la nivel central dintre PNL și PSD.