O vreme, inginerul silvic Gheorghe Nichiforel s-a învîrtit foarte bine. Se întîmpla la începutul anilor 2000, în plină dominare a PSD-ului. Domnul Nichiforel a fost numit director al Direcţiei Silvice Suceava, însă jocurile de putere l-au obligat să renunţe la importanta funcţie. Gheorghe Nichiforel nu a fost bun pentru Suceava, însă a fost foarte bun pentru Bucureşti, acesta ajungînd, la scurt timp după demisia forţată, consilier pe probleme de silvicultură la Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale. Cînd, în 2005, steaua PSD-ului a apus, noua conducere politică a ministerului l-a trimis pe domnul Nichiforel acasă, la Suceava, unde acestuia i s-a găsit un post de consilier la Consiliul Judeţean. Apoi, după o scurtă trecere prin funcţia de şef al Ocolului Silvic Vama, pe Gheorghe Nichiforel l-a chemat din nou Bucureştiul, de astă dată pentru a-l face adjunctul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva. Şi ar mai fi multe de povestit despre cariera domnului Nichiforel, care i-ar putea face invidioşi pe mulţi dintre silvicultorii din toată ţara. Despre Gheorghe Nichiforel, Jupânu’ a scris de multe ori în perioada în care acesta era pe cai mari. De foarte multe ori articolele au fost critice la adresa acestuia. Totuşi, acum, că a mai trecut timpul, iar lucrurile se văd altfel, trebuie să-i dăm Nichiforelului ce-i al Nichiforelului şi să recunoaştem că dumnealui a avut multe realizări. Cum Gheorghe Nichiforel tocmai a ieşit la pensie pe motiv de vîrstă, noi îi urăm să aibă parte de o pensie cît mai lungă.






