28 iunie 2015. Dolhasca, Suceava, România, Europa. „Cupa Tineretului” la fotbal. La competiţie au participat mai multe echipe de băieţi, dar şi de fete. La final, toţi participanţii au fost premiaţi. 29 iunie 2015. Dolhasca, Suceava, România, Europa. „Premiem performanţa! Start vacanţa!”. Peste 400 de copii cu rezultate bune la învăţătură şi la diferite concursuri au urcat pe scena amenajată în centrul comunei şi au primit premii din partea primăriţei Maria Cojocaru. La Dolhasca au fost invitate şi cîteva personaje de poveste, alături de care copiii din localitate au cîntat şi au dansat. De dansat au dansat şi membrii grupului „Kalypso” Fălticeni. Administraţia locală a încheiat un parteneriat cu trupa fălticeneană, iar din toamnă copii şi tinerii din Dolhasca vor putea lua lecţii de la membrii echipei de dansatori. De cîntat a cîntat Anna Lesko, care, de obicei, alege cluburile de fiţe, şi nu scenele localităţilor pe care dumneaei nu le poate găsi pe hartă de una singură. Dolhasca este una dintre localităţile făcute oraşe la apelul de seară, mai exact, la chemarea fostului mare pesedist Octav Cozmîncă, activistul delegat să convingă Occidentului că în România se trăieşte din ce în ce mai bine şi, de aceea, ţara noastră merită să intre în UE. Dolhasca nu este un oraş de oraş, dar este peste multe dintre oraşele apărute pe vremea tovarăşului Cozmîncă şi chiar peste unele din oraşele făcute de regimul Ceauşescu. Şi asta, pentru că primăriţa Maria Cojocaru şi colegii din primărie fac şi ei ce pot pentru a înfrumuseţa viaţa oamenilor locului.






