Realmente sufăr după ieșirea din grila de programe a minunatei emisiuni „Ce spun românii”, care, pe lîngă abundența de capodopere de limbă și stil, îmi mai oferea și o mulțime de timp liber, întrucît într-o oră de program culegeam marfă pentru 3-4 numere ale Jupânului. Acum, iar trebuie să stau cu urechile ciulite ore întregi zilnic pentru a prinde porumbeii care le ies pe gură mai ales reporterilor de la televiziunile de știri.
Am ciulit cu folos urechile sîmbătă, 5 septembrie, cînd la ora 11:08, domnul reporter Mădălin Puiu de la RTV ne-a oferit o ditamai prăjitura de limbă semi-română cînd ne-a povestit că dinspre Uniunea Europeană vin „presiuni EXTREM DE MAJORE”. Dacă dl. Mădălin Puiu ar fi ajuns reporter după frecventarea școlii elementare, și nu în loc de aceasta, atunci prin clasa a II-a ar fi aflat cu siguranță că „major” nu suportă grade de comparație, el exprimînd o valoare absolută (precum extrem, suprem, minim, minor etc).
Dl. Mădălin Puiu nu este însă singur pe lumea agramată. Are acolo, la RTV, concurenți din cei mai performanți la categoria „Agramați și născuți, și făcuți”, precum colegul său al cărui nume mi-a scăpat și care doar o zi mai tîrziu, adică pe 6 septembrie, la ora 12:37, ne-a explicat că la florărese vom găsi cu siguranță, la deschiderea anului școlar, „flori pentru toate BUZUNARURILE”. De fiecare dată cînd aud cîte un cretinism pe tiparul ăsta, îmi amintesc cumva cu drag, cu tandrețe și uneori chiar compasiune de isteria națională declanșată atunci cînd draga de EBa (adică Elena Băsescu, pentru cunoscători) a spus într-un interviu că urează nu știu cui „SUCCESURI”. De atunci încoace, de mai bine de un deceniu adică, am auzit numeroși cetățeni (mai ales „artiste”, fotbaliști, maneliști) practicînd genul acesta de plural aplicat la fel de fel de substantive neutre, însă „BUZUNARURI” vă dau cuvîntul meu de onoare că nu am auzit la nimeni. Să fie primit (la alfabetizare)!






