Apa, vîntul, păsările. Mai puțin peștele


Artistul plastic Mihai Pînzaru – PIM spune că pescuitul a rămas pentru el una dintre cele mai eficiente forme de relaxare, o pasiune moștenită de la tatăl său, fost campion național la pescuit sportiv. Maestrul PIM afirmă că, dincolo de captură, adevărata bucurie este timpul petrecut în natură, însă atrage atenția asupra cantității mari de deșeuri de pe malurile apelor și îi îndeamnă pe iubitorii de natură să se implice în acțiuni de ecologizare.

Pentru mine, pescuitul este o relaxare fantastică din copilărie. Tatăl meu a fost un iubitor de pescuit, mare pescar, a fost chiar și campion al României prin anii ’60 la echipa Sucevei. Suceava are o tradiție în pescuit, are pescari foarte buni, nu prea mai este apa plină de pește cum era pe vremea copilăriei mele, dar totuși am prins și eu. Am fost într-o duminică foarte călduroasă, că nici peștele nu trage dacă este foarte cald…, am mai avut etape cînd am mai stat la umbră, dar am lăsat, vorba aia, fiderul, că la fider am dat…, eu cu undița aia de plută am făcut o pauză, dar am pescuit vreo șase, șapte ore, că un pescar nu se mai satură, chiar dacă vine întunericul, îți vine să aprinzi lanterne, mai ales dacă trage peștele… Am prins roșioară, am prins beltiță și am prins morunaș.

Deci, cam un kilogram, dar nu asta contează, s-ar putea să mă duc la pescuit să nu prind nimic. Atmosfera, apa, vîntul, păsările, e o stare de fengshui perfectă. Și atunci te relaxezi, te simți puternic, te simți întremat după o zi care, pentru altul, ar însemna timp pierdut. Dar, cînd ne uităm cu ochii într-o plută, parcă am fi hipnotizați. Dar momentul ăla este unul sportiv, pentru că este viteza cu care tu reacționezi la provocarea peștelui, care vine să-ți mănînce viermele din proprietatea ta.

Din păcate, eu sînt inginer hidrotehnist, ecologist, deci, prin educație profesională și prin bun simț, zic eu – din păcate, sînt foarte murdare malurile cu resturi. Dacă ar fi resturi menajere, din astea biodegradabile, n-ar fi nimic. Că și apa are putere de autoepurare – de-a lungul unui kilometru de apă multe lucruri se pot spăla, cum să zic. Dar, plasticul n-are cum. Și am văzut pungi, am văzut folii de plastic… Am strîns și eu cît am putut într-o pungă din asta, din jurul meu. Dar, aș propune voluntarilor iubitori de natură să facă campanii de ecologizare – unii să ia malul stîng, alții malul drept. Pe anumite sectoare, eu știu, un kilometru stînga – dreapta de la podul de la Ițcani în sus, de la podul de la Ițcani în jos.

Vedeți, seceta demonstrează un lucru: apa este un mediu extrem de important pentru noi. O dată, vitală pentru viața noastră, fără apă nu putem trăi. Dar, apa, eu știu, trebuie să nu fie poluată, în primul rînd. Și cu cît e seceta mai mare, cu atît debitul este mai mic. Vedeți și Dunărea. S-a întîmplat, și în cazul în care seacă rîurile, peștii migrează către zone unde apa este mai adîncă și constatăm că la secete nu prea mai trage peștele. Și trebuie să umbli pe apa Sucevei și să-i cauți. Deci, asta e problema. E pescuitul sportiv. Asta. Mai te plimbi, nu stai. Mergi și dai la undiță, și cauți pe pești. Și nici nu contează dacă prind sau nu prind. Contează să fiu acolo și să mă relaxez. Mă relaxează pescuitul și recomand multor oameni. E o șansă de recuperare. Alungi stresul prin pescuit”.