Marcel Platon (jurnalist la raditopic.com) a povestit la Radio Top despre experiența trăită la Brezoi Open Air Blues Festival, eveniment despre care spune că a transformat localitatea vîlceană într-un reper pe harta muzicii internaționale. Acesta a vorbit despre atmosfera festivalului, concertele susținute de artiști consacrați și impactul pe care manifestarea îl are asupra comunității locale:
”E pomul lăudat și e meritată lauda care i se aduce localității Brezoi, chiar a fost pusă pe harta lumii. Așa cum primarul din Kavarna, din Bulgaria, a făcut dintr-o comună <City of Rock’n’Roll>, și <copiii> ăștia, care acum aproape 10 ani, la anul este ediția aniversară, cu blues-uri, cu folk-uri și cu alte genuri muzicale, atrag lumea într-o zonă frumoasă, dar care era… ignorată.
E o organizare foarte bună, lume de foarte bună calitate. În general, la blues, cu toate că am văzut și trei generații, adică copii, părinți și bunici, predomină un public care-i situat peste vîrsta de 45 de ani. (Străbunicii erau pe scenă, nu?) Da, da, da. (rîde) Mi-aduc aminte că a avut Kenny Wayne Shepherd, cel pentru care am fost la Festivalul de la Brezoi, o inițiativă, acum vreo 15, aproape 20 de ani, cînd a luat un autobuz dotat cu un studio de înregistrare, ca să prindă bunicii care mai cîntau blues. Erau oameni de 85-90 de ani, iar pînă la apariția DVD-ului…, unii dintre ei s-au dus. Erau femei care cîntau în bucătărie, la tot felul de tingiri (vas adînc de bucătărie, de obicei din aramă sau fontă – n.r.)… Se vedea că respira muzica prin oamenii ăștia.
Concertul, așa cum m-am așteptat a fost, un concert plin, într-adevăr, de Kenny Wayne Shepherd, ginerele lui Mel Gibson, este căsătorit de aproape 20 de ani cu Hannah Gibson. Foarte plin de el, dar în sensul bun. Adică, toți muzicienii s-au centrat în jurul lui Kenny. Apropo, și ceilalți muzicieni foarte buni. Noah Hunt e un solist vocal care cîntă cu el de peste 15 ani, iar ceilalți, cu pachet de suflători, un clăpar din New Orleans și toboșarul, care e unul dintre cei mai în vîrstă de acolo, că tot pomeneam de străbunici, au văzut nume grele de muzicieni din lumea blues-lui. Nu numai că și-au făcut datoria, dar a avut fiecare partea lui de partitură solo. Concertul a ținut o oră și vreo 40 de minute. Am făcut imprudența să mă ridic, am ajuns în fața boxelor, și e destul de aspru sunetul acolo, adică e tare. Și am făcut acest lucru chiar pe <Voodoo Child> al lui Jimi Hendrix și <Oh, Well> al celor de la Fetus Max, și am simțit vreo oră, o oră și jumătate după efectul… O surzire temporară face bine oricărui om (rîde – n.r.).
Au fost între 4 și 6 mii de oameni. Chiar dacă scena nu este foarte, foarte mare, spațiul este foarte mare și se pot întinde cei din public atît cît să se simtă lejer, să nu stea față în față sau spate în spate… Oamenii stau cu scaunele aduse de acasă, ai voie cu scaune rabatabile. Băncuțele sînt improvizate din europaleți sau din tot felul de accesorii pe care le-au folosit tocmai pentru ca oamenii să se simtă lejer.
(La Suceava Blues Festival vin numai în jur de 2.000 de persoane pe seară. Acolo se investesc mai mulți bani?) Da, cu siguranță primăria susține, dar și sponsorii. Sînt destui sponsori. Dar, în primul rînd, am văzut pe panelurile publicitare Primăria Brezoi ca fiind principalul sponsor. E normal, pentru că le aduce destul de mult profit oamenilor din zonă, care și-au făcut pensiuni, celor care se ocupă de HORECA.
Am fost și la Arenele Romane. Am avut șansa să văd o trupă pe care, prin anii ’90, o mai difuzam la radio. Ei sînt destul de <underrated>. E vorba despre trupeții de la Savatage. O trupă de progress, dar un progress atipic. Adică e și muzical. Dar ei sînt <underrated> tocmai pentru că nu prea au fost difuzați, și nu numai în România, chiar și la posturile de radio din afară. Nu sînt atît de cunoscuți cum, nu știu, sînt cei de la Rush sau Dream Theater sau Queensryche. Sînt americani și s-au prezentat extraordinar. Nu mă așteptam. Știam că va fi un concert bun, dar, nu știu, și ei poate venind din Turcia, unde tot pentru prima oară au simțit căldura din partea publicului, pentru că se simt chestiile astea cînd ești primit din toată inima, și chiar dacă sînt puțini oameni…, au fost, așa, între 3.000 și 3.500 de oameni la Arenele Romane. Dar, cred că ăsta-i publicul care pînă la urmă vine de drag. Mai puține invitații și, în general, oamenii vin, plătesc biletul și vor să-și vadă drupa favorită.
La Savatage a fost intrarea 200 de lei cel mai ieftin bilet. La Brezoi a fost 160 de lei pe zi, sau abonamentul pentru cele șase zile 800 de lei. Acum, va fi puțin mai scumpă ediția din 2027, pentru că deja și-a anunțat participarea una dintre artistele care e ca la ea acasă la Brezoi: Beth Hart, dar și Joe Bonamassa – a și pus recent, dacă nu mă înșel, pe pagina lui oficială, faptul că el confirmă venirea și se bucură că va fi la Brezoi în 2027, o ediție aniversară”.
