MERSUL și DEMERSUL, dar și universul CICLONILOR

Boala aceasta, despre care am scris aici de nenumărate ori, poate că are și o denumire științifică, nu pot ști cu certitudine. Sigur e că e și contagioasă, și tot mai des întîlnită, ceea ce pentru mine are o explicație dincolo de frontierele medicinii: se citește tot mai puțin (și, evident, mai prost, fiindcă una e să nu fi citit chiar toate operele lui Kafka ori Rebreanu, și alta e să fi sărit chiar și pagini din Abecedar!), iar asta e o consecință directă și vizibilă a găurilor din vocabular. Cum, care? Confuzia de termeni, folosirea aiurea a celor aparent cunoscuți, confuzia genurilor, dezacordurile de toate tipurile (campion fiind cel al substantivului în genitiv și dativ) sînt rodul lipsei lecturii și al chiulului de la școală. Dacă ar fi vorba de fotbaliști, aproape că nu ne-ar mira, numai că pentru „artistul” de la televizor care ne prezintă știri și reportaje este intolerabil. Am omis cu bună știință „chiflele” pe linie de fotbal, fiindcă reușitele unui Răducioiu ori ale altor băieți talentați (pe Gică Hagi sînt obligat să-l sar, fiindcă sărăcuțul de el nu reușește să ducă nicio propoziție simplă pînă la capăt) ne-au năpădit de cînd cu Mondialul care mai durează aproape încă o lună, și ar însemna să monopolizeze rubrica.

Vine primul exemplu, desigur de la RTV, unde pe 22 mai, la ora 12:27, unul din băieții ăia care par desanțați de prin altă galaxie ne comunică fără ezitare că nu știu care măsuri „dăunează BUNULUI DEMERS al traficului din România”! Zău că trebuie să vii din zona crepusculară ca să nu ai habar că BUNUL MERS nu este deloc același lucru cu BUNUL DEMERS. Sau să ai vidul intracranian nederanjat nici de lecturarea Gazetei Sporturilor.

Din același set de confuzii face parte și titlul proțăpit în ecranul aceleiași România TV pe 15 mai, la ora 15:04, cînd țara era bîntuită nu doar de prostia redactorilor, ci și de CICLOANE: „Caruselul CICLONILOR și al anticiclonului”! După cum se poate observa fără efort, la distinșii știriști de la RTV, substantivul comun de genul neutru, ciclon – cicloane, se masculinizează, rezultînd CICLON – CICLONI, după o logică, zic eu, simplă: e nervos, e aspru, e dur ciclonu’, deci n-are treabă cu femininu’. E, care va să zică, băiat de băiat.