Una din obsesiile mele din adolescență, după Pink Floyd sau Genesis, a fost Sfinx. A fost trupa care mi-a deschis apetitul pentru rock-ul românesc. Sunt vreo 18 ani de atunci. N-am cum să uit primul contact cu acest grup: prima audiție a piesei ”Din Nou Acasă”. Asta după ce auzisem un scurt pasaj într-o ediție Remix de la TVR și nenumărate povești despre misteriosul muzician care a părăsit țara în plin elan creator: Dan Andrei Aldea.
Despre genialul și unicul Dănuț Aldea, și impactul pe care l-a avut muzica lui asupra devenirii mele, v-am mai povestit. De data asta îmi îndrept atenția spre un alt ,,monstru” sacru: Corneliu ,,Bibi” Ionescu, fondatorul și basistul Sfinx, mutat și el într-o stea acum 4 ani. Pe lîngă activitatea sa de instrumentist, Ionescu și-a valorificat cunoștințele de electrotehnică pentru a crea diverse instrumente muzicale, într-o perioadă în care acestea erau greu de procurat din cauza costurilor ridicate și a pieței slab dezvoltate. Printre realizările sale se numără chitare improvizate din scînduri de călcat, precum și diferite efecte și filtre destinate modificării sunetului instrumentelor. Cea mai cunoscută invenție a sa rămîne însă ”bibsynthesizer-ul” – denumire formată din porecla creatorului și termenul englezesc ”synthesizer” – considerat unul dintre primele sintetizatoare utilizate în muzica românească. ,,Ne-am chinuit şi am făcut acel <synthesizer>. Cînd cîntai la el, pe lîngă faptul că se dezacorda – dar şi Roland-urile, la fel, se dezacordau la căldură -, între note îţi apăreau înălțimi de sunet care nu erau în gamă, iar Dan [Aldea] ştia să folosească acest… defect. Cu el am avut un succes răsunător! Cu amărîtul ăla de synth făcut de mine. De ce? Fiindcă a fost primul!”.
În urma separării formației Sfinx, în 1994 au apărut două formule diferite: Sfinx Pro, sub conducerea lui Bibi Ionescu, și Sfinx Experience, coordonată de Mihai Cernea. Deși grupul Sfinx Pro s-a destrămat după o perioadă scurtă, Ionescu a continuat să utilizeze această denumire pentru compania sa specializată în echipamente de scenă. Un an mai tîrziu, în colaborare cu Holograf Production, echipa tehnică a trupei Holograf, a contribuit la înființarea companiei ”Stage Expert”.
Corneliu ,,Bibi” Ionescu a fost un inovator autodidact, pasionat de experiment și permanent preocupat de evoluția sunetului și a imaginii.
Într-un interviu realizat în 2015 de jurnalistul Ioan Big, Bibi Ionescu spunea că tehnologia a contribuit la căderea comunismului, deoarece apariția casetelor video și accesul la imagini din Occident au făcut imposibilă izolarea informațională a României. Tot aici povestește cum a colaborat inclusiv cu Francis Ford Coppola la filmul ”Youth Without Youth”, filmat parțial în România, experiență pe care o relatează cu umor și entuziasm.
M-am întors la acest interviu și parcă m-am întors în timp, atunci cînd descopeream Sfinx. Mă încearcă, inevitabil, și sentimentul acela de frustrare, pentru că m-am născut prea tîrziu și pentru că toți muzicienii pe care-i apreciez se duc, încet, unul cîte unul… Totuși, ce rămîne în urmă e viu: muzica, poveștile și trăirile noastre, pe muzica lor.
Las aici cîteva cuvinte prețioase, care-i aparțin altui muzician etalon plecat mult prea repede la stele, probabil ca să se întîlnească acolo cu Bibi & co, Mugurel Vrabete: ,,Corneliu <Bibi> Ionescu a fost unul dintre marii exploratori ai continentului sunetului modern din ţara noastră, iar cei care călătoresc acum, ignoranţi, pe căile bătute, comode şi ieftine ale muzicilor de-a gata, ar trebui, poate, să afle şi să respecte povestea celor care au deschis primele drumuri”.
Alexandra Cuza
