Am revăzut de curînd cîteva documentare despre „Mecca muzicii românești de calitate”, după spusele lui Nicu Covaci, emblematicul Club A. Adică Clubul Arhitecturii, un adevărat fenomen cultural, artistic și intelectual care a influențat profund muzica rock, folk-ul, teatrul și spiritul boem al Bucureștiului.
Emil Barbu Popescu, fondatorul Club A, povestea că, în 1967, conceptul de „club studențesc” devenise extrem de popular, mai ales în Polonia, iar această atmosferă l-a inspirat profund. În timpul unei călătorii făcute împreună cu un grup de arhitecți a încercat să înțeleagă fascinația din jurul acestor spații culturale și s-a întors convins că studenții de la Arhitectură puteau crea în București un club complet diferit – un loc care să reflecte spiritul unei comunități studențești speciale și care, în timp, să devină cunoscut și apreciat.
După apariția ideii, au început imediat căutările pentru un spațiu potrivit. Primul „manifest” al viitorului Club A a fost răspîndit într-o dimineață pe foi volante de către studentul Nelu Popa, întors recent dintr-o călătorie prin Europa făcută pe bicicletă. Mesajul care mobiliza studenții era unul energic și provocator: „Studenți, a venit timpul să ieșim din inerția care nu ne definește!”. După apariția ideii Clubului A, studenții au căutat timp de aproape șase luni un spațiu potrivit, pînă cînd au găsit un loc abandonat pe care Primăria l-a pus la dispoziție. Între timp, s-au strîns fonduri printr-o subscripție organizată chiar de studenți, iar cei care au contribuit financiar – aproximativ 800, adică aproape toți studenții de la Arhitectură – au devenit membri fondatori ai clubului.
Inaugurat oficial în 1969, Club A a găzduit numeroase personalități ale culturii românești – artiști, actori, regizori și muzicieni din țară și din străinătate -, precum și cele mai importante formații pop și folk ale vremii. Tot studenții au organizat și primele mari Festivaluri Naționale de Muzică Pop și Folk, desfășurate la Sala Palatului în 1969 și 1971, evenimente considerate începuturile mișcării moderne de acest gen în România.
Primul Festival Club A a apărut din dorința de a aduce muzica mai aproape de publicul larg și s-a desfășurat la Casa de Cultură „Grigore Preoteasa”. Evenimentul a reunit atunci unele dintre cele mai importante trupe ale momentului: Olympic ’64, Sideral Modal Quartet, Fool Prayers, Roșu și Negru, Phoenix, Chromatic Group, Orion, Romanticii, Cascada, Clasic 20 și Mondial.
În 1981, după o pauză impusă de oficialități, Festivalul Club A s-a reluat, de această dată cu caracter de concurs internațional și cu cîteva formații invitate din țările vecine. Pe scenă au urcat atunci: Sfinx, Dan Andrei Aldea, Basorelief, Holograf, Grup 74, Redivivus, Experimental Q2, Pro Musica, Accent, Domino, Semnal M, Modal Q etc. Pentru nostalgici (și nu numai…) există mărturia acelui eveniment: discul live Club A, lansat de Electrecord în același an.
În timp, Club A a depășit statutul unui simplu club studențesc și a devenit un simbol al libertății culturale într-o perioadă în care astfel de spații existau cu greu. Pentru generații întregi de studenți, artiști și muzicieni, locul acela din subsolul Centrului Vechi a însemnat mai mult decît concerte sau seri de socializare: a fost un refugiu al creativității, al prieteniilor și al curajului de a gîndi liber.
După 1989, spiritul Clubului A s-a schimbat odată cu orașul și cu societatea. Clubul a rămas un reper al vieții culturale bucureștene, însă atmosfera exclusiv studențească și sentimentul de comunitate de la începuturi s-au estompat treptat.
Lovitura decisivă a venit după incendiul de la Colectiv, cînd numeroase localuri au fost închise sau transformate din cauza noilor reguli de siguranță. Dispariția fizică a clubului a coincis și cu dispariția treptată a generației care îl crease. Emil Barbu Popescu – „Mac” – a rămas pînă la final una dintre figurile esențiale ale poveștii, omul care transformase o idee studențească într-un fenomen cultural unic în România. Totuși, Club A rămîne viu în memoria colectivă, în fotografii, în muzica lansată acolo și, mai ales, în poveștile celor care au trăit acele nopți.
Eu, una, nu pot decît să mă bucur de acele povești și de muzică. Pentru generațiile tinere, recomand cu toată încrederea ”Club A – 42 de ani. Muzica tinereții tale”, o antologie în toată regula, semnată de Doru ,,Rocker” Ionescu. Fun fact: a fost prima carte de istorie a muzicii pe care mi-am cumpărat-o, în anul II de liceu… (Sursă foto: Facebook – Clubul Arhitecturii)
Alexandra Cuza
