Fără pic de îndoială, susțin că mai mult de o jumătate dintre fotbaliștii de naționalitate română prezenți în campionatul României nu au nici o chemare pentru fotbal, ba chiar pentru sport, în general. Mă uit la ei cînd intră pe teren la începutul de meci și zău că nici jumătate din ei nu au călcătura aia înțepată, de sportiv venit să arate că el e cel mai bun. Apoi, după fluierul de început, îi vezi că nu știu încotro să se îndrepte pe teren, unde să creeze superioritate numerică, unde și cînd să dribleze, să alerge, să centreze, să șuteze. Îi vezi că nu știu lucruri elementare din fotbal, cele care se învață încă de pe la 7-8 ani, în echipele de ”pitici”, cum le zicea pe vremea cînd jucam și eu la ”piticii” de la Poiana Cîmpina. Erau zile cînd făceam 50 – 60 de stopuri ale mingii șutate de antrenori (aveam doi!) în ceruri. Făceam cîte 40 – 50 de alergări de o jumătate de teren, cu mingea la picior sau făcînd un un-doi cu mijlocașul de pe partea mea (eram extremă stîngă, în sistemul 4-2-4 pe care îl juca toată planeta pe vremea aia), iar cînd ajungeam la linia de fund centram din cădere, cu ”șiretul” (rist plin, adică un fel de voleu la firul ierbii, ieșind o centrare șutată, la semiînălțime, greu de respins de fundașii adverși). De sute de ori pe săptămînă, ani la rînd. La sfîrșitul antrenamentelor (aveau loc luni, miercuri și vineri, meciurile, atît la pitici cît și mai tîrziu, la juniori, disputîndu-le duminica la prînz) mai rămîneam de plăcere cu unul sau doi portari și executam lovituri din preajma careului de 16 metri, încă una-două ore!
I-am povestit astea unui copil care joacă la ceva ”under” și aveam senzația că nici nu înțelege ce-i spun. Ăia deveniți ”profesioniști”, despre care scriam la început, nu știu decît să lovească mingea cu latul (rist exterior!?, ce-i aia?), iar de dribling n-au habar. Se reped însă ca disperații cînd e mingea la adversar, mai ales cînd mai sînt cîteva minute, iar ei sînt conduși! Ei cred că așa-și arată devotamentul…, dar de fapt își etalează doar cretinismul: din faulturile lor cîștigă adversarii timpul de care nu mai au nevoie să tragă! Nu le-a explicat nimeni asta. Iar puțină minte nu-i ajută să priceapă și singuri.
Fotbalul românesc nu e fotbal. E o parodie și o rușine.
