România, această boala psihică
Eu sunt bolnav, de Adrian Păunescu
Eu sunt bolnav de Dumneavoastră, Ţară,
Eu sunt bolnav de Dumneavoastră, Neam,
(…)
N-aveţi la dumneavoastră-n farmacie
Medicamente, boala să-mi luaţi,
Un singur leac îmi trebuieşte mie,
Să-i pot vedea pe ceilalţi vindecaţi!
Am ales un fragment din această poezie pentru a deschide comentariul evenimentelor săptămînii, dar nu din cauza unei revelări instantanee a patriotismului meu intern, ci pentru că aparține unor vremi în care respectul față de memoria înaintașilor nu fusese încă acaparat de urletele tribale ale membrilor cultului Georgescu. Chiar dacă tribunii din frăția Rudotelelor, Vadim și Păunescu, au fost adulmecători profesioniști, cu normă întreagă și ore suplimentare, ai dosurilor roșii ale clanului Ceaușescu, suferința comună canaliza ura neputincioasă a poporului către cei care ne umileau și nu către Occidentul putred și distrugător, așa cum dorea propaganda comunistă. Cîntecele și poeziile patriotice, scandarea timp de o jumătate de oră a numelui țării, la cenaclul Flacăra, erau intercalate cu piese rock, AC/DC, Beatles, folk de bună calitate.
Nu am să mai comentez faptul că acel cenaclu ambulant a fost folosit de bardul de la Bârca într-un scop extrem de ticălos, pentru îmbogățire și satisfacerea poftelor trupești. Se pare că asupra ambilor tribuni ai neamului dragostea de neam și țară avea efecte pe care mult mai tîrziu firmele de medicamente le-au comercializat sub forma unor pastile sinilii, ei fiind încadrați în folclorul popular în categoria „Taurul din vîrful dealului”. Mai mult, cenaclul era însoțit, pe rețeta bîlciurilor ambulante din secolele trecute, de tot felul de șarlatani bioenergetici, gen Mudava sau Valeriu Popa, care mulgeau sume imense de bani de la credulii ce erau momiți cu steaguri și iubirea de țară – li se promiteau vindecări miraculoase ale unor boli incurabile, dar sfîrșeau cu buzunarele goale. Sună cunoscut ?
Manifestările participanților la sărbătoarea națională a urii, care a fost ca o reuniune anuală a Curții Miracolelor, din romanul lui Hugo, au prezentat în toată splendoarea lor clinică simptomele acute ale unui neam bolnav psihic.
Călin Georgescu, simțind că în curînd ar putea înlocui atingerea moale a puloverelor de cașmir cu țesătura aspră a zeghei de puscăriaș, începe să se comporte din ce în ce mai mult ca un lider de cult. Prin discursuri rostite pe un ton emfatic, pline de parabole furate din cărți și filme, induce receptorilor permisivi idei delirante, paranoid-schizofrenice, centrate pe o salată de credință, spiritualitate, ezoterism, protocronism și ideea neamului ales. Poate e doar o impresie personală, dar cred că domnul președinte ales-bules ar cam vrea să schimbe, în cazul unei condamnări, Malmaison-ul cu Bălăceanca.
Dacă vă întrebați, totuși, cine sînt aceste persoane, cum de sînt atît de mulți, studii de Psihiatrie, recent publicate, arată că aproximativ 4 % din populația generală suferă de forme grave, diagnosticate sau nu, de schizofrenie și paranoia, iar cel puțin 30% au recunoscut că au în mod regulat ideație paranoidă. Faptul că simțim că lumea, pe zi ce trece, este un imens azil de nebuni în aer liber nu mai este o licență poetică, ci un fapt confirmat științific.
Apariția unor șarlatani charismatici, care înlocuiesc în persoanele care suferă de aceste tulburări, severe sau mai puțin accentuate, stigmatul social al bolii psihice cu ideea că de fapt toate acele simptome nu sînt consecințele unor boli redutabile, ci de fapt ei au fost aleși de divinitate pentru scopuri superioare, iar medicii ticăloși i-au îndopat cu pastile ca să le ia puterile, are darul de a-i de a-i fanatiza și de a-i atrage în mod cinic către cult. Acuma, fie vorba între noi, ce ați alege, să urmați sfatul un psihiatru care spune că de fapt ideile voastre ciudate, ori conversațiile cu extratereștrii din Nibiru sau cu un spirit incaș sînt rezultatul unor dezechilibre chimice, pentru care trebuie să luați tratament, sau să vă alăturați unui lider spiritual care vă confirmă și alimentează ideile și vă numește Arhanghel Divin ales special pentru a fi vectorul primordial al unei schimbări majore în societate? Grea alegere, nu?
Convergența forțelor suveraniste, pe 1 Decembrie, la Alba Iulia, ce trebuia să fie o adevărată demonstrație de forță și unitate, s-a dovedit a fi o confirmare perfectă a eșecurilor răsunătoare ale mitingurilor de peste an anunțate de cîteva ori ca fiind evenimente în care poporul își va lua țara „ânapoi”.
Georgescu a devenit rege încoronat al diliilor și rataților, Simion a defilat alături de membri de partid abulici, momiți cu o sută de lei și două felii de pîine cu parizer, iar Șoșoacă, îmbrăcată ciobănește, a completat tabloul fabulei „Racul, broasca și o știucă”. Traseele lor separate au consfințit schisma dintre liderii minților slabe și faptul că schimbarea din temelii a sistemului, promisă de polul patriotarzilor, nu a fost decît o manevră prin care unii au obținut niște fotolii în Parlament, în detrimentul hoților clasici.
Lovitura de grație dată de Georgescu candidaturii Ancăi Alexandrescu, prin faptul ca a precizat ca el nu susține pe nimeni, cuvinte transmise in direct pe Realitatea TV, l-a făcut pe Petrișor Peiu, fost consilier al lui Adrian Năstase, devenit acum mare lider AUR, să afirme că: „domnul Călin Georgescu este în mod vizibil afectat de tratamentul nedrept la care a fost supus de către stat”. Adică, are niscaiva probleme cu căpuțul. Și interviul festiv al Elenei Lasconi, luat în aceeași zi, mi-a confirmat că ambii finaliști ai alegerilor anulate, după ce au avut o mînă pe trofeu au dezvoltat o gamă diagnosticabilă de resentimente.
Dacă adepții cultului vorbitorului în dodii și adușii cu autobuzele au făcut la Alba Iulia exact ceea ce fac și pe rețele sociale, adică au huiduit imnul, au hăulit, au blestemat, au strivit în picioare florile, lăsînd tîrlă pămîntul pe care l-au călcat, în partea cealaltă a fileului, în ziua sărbătorii naționale unii recunoșteau instalarea simptomelor de depresie. Depresie indusă de faptul că mîinile întinse către cei din tabăra opusă au fost mușcate cu sălbăticie, de faptul că de fiecare dată cînd aud cîntece patriotice sau văd fluturînd drapelul li se întoarce stomacul pe dos. O prietenă era foarte afectată pentru ca de 1 Decembrie a scris un text foarte frumos, metaforic, prin care făcea o ultimă încercare de a zidi o punte între tabere. Așa cum era de așteptat, grohangutanii care nu pot înțelege niciodată parabole sau alegorii au reacționat cu îndemnuri de maxim 7 cuvinte vizavi de familie, decedați și părți anatomice. I-am explicat că odată atinși de acest virus oamenii sînt virtual morți. În filmele de groază morții pot deveni zombi, care au un singur scop – să îi ucidă pe cei vii și să devoreze ce le lipsește lor. Creierul.
Despre morți, trebuie să zicem de bine și de aceea închei pomenind zicală populară care spune că: „Prostul e exact ca mortul. Lui nu-i pasă de nimic, dar tuturor celor din jurul lui le este foarte greu”. Să auzim numai de bine !
Radu Ciornei
Doctor în Microbiologie, Imunologie și Genetică Moleculară, cu studii făcute în România și în Statele Unite ale Americii. Fost deputat USR de Suceava în mandatul 2020-2024.
