Șoimul pesedist de la Păltinoasa aterizează pe ”Areni”

Șoimii Gura Humorului, echipă modestă de fotbal de liga a treia ținută de primarul PSD de la Păltinoasa, Eduard Wendling, și-a găsit culcuș la Suceava. Pe motiv că stadionul ”Tineretului” din Gura Humorului intră într-un amplu proces de renovare, domnul Wendling a cerut azil fotbalistic la Suceava și a primit. Norocul primarului e acela că înainte de alegerile locale de anul trecut a avut un diferend cu fostul senator PNL de Humor, Daniel Cadariu, și s-a supărat atît de tare încît a plecat din PNL și a candidat pentru un nou mandat din partea PSD. Altfel, nu mai pupa el Suceava, pentru că Primăria Sucevei este condusă, la fel ca administrația județeană, de PSD. Șoimii Gura Humorului s-ar fi putut antrena și ar fi putut juca foarte bine la Pojorîta, pentru că în urmă cu cîțiva ani echipa locală a evoluat pe stadionul din localitate chiar în liga a II-a, deci sînt condiții acolo. De la Humor pînă la Pojorîta este cam aceeași distanță ca pînă la Suceava, dar domnul Wendling a avut la oraș, pe ”Areni”, chiar dacă stadionul este folosit de echipa orașului, Cetatea 1932 Suceava. Săracul gazon, acum va fi călcat și mai mult în picioare. Bine ar fi ca doar Cetatea să se antreneze pe ”Areni”, iar Șoimii să folosească stadionul doar la meciurile oficiale. Și bine ar fi ca Șoimii să nu se obișnuiască prea tare cu ”Areni”-ul și să plece la Humor imediat ce stadionul ”Tineretului” va fi gata de modernizat. Totodată, primarul Wendling, mare comandant de oaste fotbalistică, ar face bine să nu aibă pretenția ca la fiecare meci oamenii de la stadion să aducă un șoim ca să facă o tură de stadion, după modelul vulturului de la Benfica Lisabona, și să sperie porumbeii Sucevei obișnuiți să asiste liniștiți la meciurile Cetății.