Azi am să vă ofer o culegere de ziceri memorabile, derulate într-un interval de vreo trei săptămîni, toate de la România TV, dar nu toate aparținînd lucrătorilor de acolo. De fapt, la final, îl veți asculta (dar nu îl veți și înțelege) pe klingonianul candidat la Președinție, de a cărui înscăunare eu încă sper că ne va proteja șirul de abuzuri ale Justiției Române, pe care în acest caz le salut cu entuziasm!
Pe 17 februarie, la ora 15.00, o reporteriță ne vorbește despre ”CEL MAI CRUCIAL moment” în evoluția situației din Ucraina. Să-i spui că sînt în limba română niscai adjective care au înțeles de superlativ în forma lor brută și, deci, nu au grade de comparație, e vreme pierdută, pentru că în mod evident panarama n-a auzit în viața ei de grade de comparație! În aceeași zi, mai pe înserat, la 18.01, o altă reporteriță prezintă accidentul de pe una din șoselele patriei drept o ”ciocnire devastatoare între O MAȘINĂ și UN TIR”! Domnișoara, la fel ca ailaltă, are o problemă nu doar cu limba în sine, ci și cu conținutul unor noțiuni. Pentru că virgulă camionul, cît o fi el de TIR, e și el tot o MAȘINĂ! Dacă din întîmplare ar lovi-o pe domnișoara asta (nu, nu o mașină!) cărțoiul ăla gros numit DEx, la revenirea din leșin poate ar găsi la litera ”m” definiția mașinii, din care ar afla că pînă și locomotiva, nu doar TIR-ul, este tot o mașină, adică o mașinărie, adică o chestie cu motor și roți, căreia i se mai spune și ”autovehicul”. De unde și cîntecul ”Trenule, mașină mică”!
Salut cu entuziasm redezgroparea Roxanei Ciucă! Mult ne-a mai lipsit. Dar, nicio grijă, recuperează în viteză! Iat-o, de pildă, pe 1 martie, la ora 10.00, printre klingonieni cu barbă, înfășurați în tricolor și cu lupi din carton în brațe, iar al’ care tîrîise pîn’ la Capitală și un puștan de 14 ani care dorea ”o Românie liberă” ne-a povestit că ”Plouă. Sînt lacrimile lui Isus Cristos pentru libertate” și că el și fiu-su (sărmănelul!) au venit ”din Maramureșul voievodal” (fără a preciza însă și din care salon!), spunîndu-ne, draga de ea, că nefericiții ăia din Maramureșul voievodal ”au călătorit cu trenul DOISPREZECE ORE”! Fatooo, la noi, la românii din România simplă (nu TV!) se spune „DOUĂSPREZECE ORE”, că-i chestia cu acordul în număr, gen, caz, care se învață la școală (știi, clădirea aia mare pe care o ocoleai tu de mică!).
Iată-l la final pe omul oarecum (inexplicabil) liber Călin Georgescu cu o zicere cam ca ale fotbaliștilor din ligile inferioare, trîntită pe 3 martie la ora 14.24, tot la RTV: ”Un sistem bazat pe PROMISIUNI CARE NU S-AU ȚINUT NICIODATĂ DE ELE”. Să mori tu, măi, dom’ preș.? Adică promisiunile nu s-au ținut ele de ele? Cum vine, mă, asta? Da’ dreptul nostru la un președinte cît de cît alfabetizat mai există?
