Pe unul din podurile din Koln, patru belgieni au rugat-o pe prietena mea, Chris, să le facă o fotografie și aceasta le-a făcut. Suporterii belgieni, normal, i-au mulțumit. Cîțiva metri mai încolo ne-am intersectat din nou cu belgienii veniți pentru meciul cu România și l-am rugat pe unul dintre ei să ne facă o fotografie, și pentru că nu eram îmbrăcați cu tricourile Naționalei și fiindcă nici nu aveam vreun steag la noi, acesta nu și-a dat seama că sîntem români, dar i-am spus noi. Cu un zîmbet larg ne-a întrebat dacă sîntem din București, atenție, din București, și nu din Budapesta, și cînd i-am spus că sîntem din Suceava, un oraș aflat în nordul României, a exclamat: ”România, frumoasă țară!”. Belgianul a adăugat că tare ar vrea să vină în România, dar soția sa, de teamă să ”nu-l fure vreo româncă”, refuză să viziteze țara noastră și de aceea este nevoit să se învîrtă în timpul vacanțelor prin Anglia, Spania și Italia. Ne-am urat succes reciproc și ne-am despărțit cu strîngeri de mînă.
În mijlocul unui grup de suporteri belgieni cu care călătoream în același tramvai am făcut schimb de zîmbete, ne-am strîns mîinile și ne-am urat succes unii altora, iar la coborîre un tînăr belgian ne-a spus că îl respectă foarte mult pe Nicușor Stanciu încă de pe vremea cînd acesta juca la Anderlecht Bruxelles și a adăugat, politicos, că, fără supărare, Belgia trebuie să ne învingă, pentru că noi avem deja trei puncte și ne ajunge.
La München, suporterii români au făcut un spectacol total peste tot: în metrou, pe terase, în centrul orașului și, în special, pe stadion. Pe acolo pe unde au trecut românii fluturînd Tricolorul și cîntînd, oamenii se opreau pentru a arunca priviri admirative și pentru a filma ori pentru a face fotografii. Pe ici, pe colo, mai erau cîte unii mai încruntați care spuneau că urăsc fotbalul pentru că suporterii le-au invadat orașul și le tulbură confortul lor de trecători și de călători cu mijloacele de transport în comun.
La Frankfurt, cîțiva muncitori care lucrau la o rețea de apă ne-au întrebat dacă purtăm steagul României. Un tip între două vîrste care tocmai coborîse din mașină a mers la sigur că avem steagul României și ne-a urat succes la meciul cu Slovacia. Un locuitor al Frankfurtului cu origini asiatice, care primise o invitație din partea firmei la meciul România – Slovacia, aflînd că sîntem români, a vrut să afle detalii despre jucătorii noștri și a promis că va fi susținător al României.
Din ce am văzut cu ochii mei, suporterii români au demonstrat că sînt niște oameni bine crescuți, în ciuda a ceea ce știu alții despre noi. Asta, în cazul în care au auzit de România. Iar modul cum românii și-au încurajat echipa în toate cele trei meciuri din grupă i-a impresionat pe mulți, inclusiv pe polițiștii aflați pe trasee pentru a preîntîmpina acte de violență, la modul plăcut. I-am văzut și pe suporterii altor Naționale care se pregăteau să meargă la meci, dar nici unii dintre ei nu erau atît de plini de viață ca ai noștri. Iar pe stadion, suporterii români au făcut legea, cu excepția partidei cu Belgia, cînd și susținătorii lui De Bruyne și Lukaku au fost la înălțime.
Cînd ești pe un stadion uriaș populat cam jumătate cu români care cîntă, agită steaguri și strigă ”România” te încearcă niște sentimente foarte puternice, un amestec de bucurie, de emoție profundă și de mîndrie că aparții unui popor care știe și să se bucure și să fie unit.
Sînt cît se poate de mulțumit că am avut șansa de a fi martor la fenomenul România din faza grupelor Campionatului European și foarte fericit că în urmă cu mulți ani am ales să devin jurnalist, avînd astfel posibilitatea să le transmit și altor oameni, prin intermediul fotografiilor, înregistrărilor video și textelor, parte din atmosfera creată de Suporteri și de Națională, care s-au întîlnit departe de casă, în Germania, pentru a se strînge puternic în brațe.
