DOISPREZECE persoane mîncau KOJAK!

Întrucît episodul trecut, construit pe vorbele concurenților de la ”Ce spun românii”, s-a bucurat de real succes, mulți prieteni sunîndu-mă ca să se convingă că nu erau chestii inventate de mine, m-am gîndit să recidivez, mai ales că s-a adunat marfă multă și de mare calitate. Așadar, pe 19 martie, la întrebarea ”Cîte persoane se adună în jurul mesei festive de Crăciun?”, un domn concurent a grohăit: ”DOISPREZECE!”. După vorbă, după port, părea să nu fi auzit că ”doisprezece” e numeralul pentru masculin (și s-ar fi potrivit la întrebarea ”Cîți oameni…?”), în timp ce pentru femininul ”o persoană – două persoane” nu poți folosi decît ”DOUĂSPREZECE”. Problema e că la masa de Crăciun a individului, persoanele invitate mă gîndesc că or fi fost numai bărbați, ceea ce poate explica ori acordul la masculin, ori faptul că alcoolul nu le-o fi ieșit nici pînă azi din creier.

Acum e nevoie de o călătorie în timp. Cei mai bătrîni își amintesc, cred, serialul ”Kojak” din anii ’70, cu Telly Savalas în rolul detectivului care fuma țigări ”More” (alea negre și subțiri, lungi de 12 cm) și sugea acadele. Dacă țigărilor românii le-au zis ”Kojak” după primul episod (la noi neexistînd din astea extralong, deci li s-a zis după numele personajului… că doar tot noi le-am zis și cojoacelor ”alaindeloane”, că apăruse Alain Delon îmbrăcat într-un film cu un cojoc ca alea de Orăștie!), habar n-am avut pînă pe 19 martie 2024 că și acadelelor unii le ziceau tot așa! Am aflat tot la ”Ce spun românii”, cînd la întrebarea ”Ce dulciuri cumpărai cînd erai mic, iar pînă ajungeai acasă le și terminai?”, concurentul (cred că era același cu ”doisprezece persoane”!) a băgat scurt, spre uluirea lui Cabral: ”Kojak!”. ”Ceeee?”, a zis Cabral. ”Păi niște d-alea, de le bagi în gură, pe băț, kojace le zice!”. ”Adică acadele?”, a gîngurit Cabral. ”Daaa, d-alea!”. Mi-a fost clar că asta, adult, n-a auzit măcar cuvîntul ”acadea” în viața lui. Însă cum naiba o fi aflat (și de la cine?? că acum vreo juma’ de secol, niște indivizi la fel de deștepți i-au zis acadelei ”Kojak”, că el avea pînă în 30 de ani!?). Concluzia e că prostia se transmite peste ani absolut nealterată, că are, adică, termenul de garanție infinit!