„Cred că am mai povestit… dacă ieșeai pe poarta fabricii cu mîinile în buzunar erai cel mai fraier. Măcar ceva, ceva, un șurubaș, un lucru. De la IFA (Întreprinderea de Fibre Artificiale – n.r.) se pleca acasă cu clor – foarte bun, hipoclorid de sodiu – care acum se cheamă altcumva și se vinde în hipermarketuri la un preț bun… Îl folosesc gospodinele în același scop cum era folosit și pe vremea aceea – pentru albit rufele. O marfă bună. (Se mai putea pleca) cu sodă caustică de pe depozitul comun, era CCH-ul cu IFA. Soda caustică mergea foarte bine pentru gospodinele de la țară care făceau săpun. Valorificam, să spunem, în perioada aceasta de după sărbători… Aceasta ar fi fost perioada cea mai bună de valorificat soda caustică, fiindcă tot ce rămînea de la porc nemîncabil se punea la fiert cu sodă caustică, iar într-o perioadă rezonabilă deasupra se ridica o pojghiță – ăla era săpunul. Așa se face săpunul. Piața de desfacere era asigurată. Doamne ferește, era o problemă dacă nu aveai. Adică, tu, așa, ca furnizor… Așa cum nu era unt la alimentară, dacă nu venea Roșca cu sodă caustică pe Remezău (în localitatea Vicov – n.r.) era belea! <Vai, vai, vai ce ne facem noi acum?!>. Eram <furnizorul>, dar e prescris acum, nu? (…) Țin minte că o colegă de-a mea lucra la <Vinalcool> (în zona industrială Șcheia – n.r.), era un pic mai trupeșă, iar ea era furnizoarea noastră. Făceam facultate la seral atunci. Pe lîngă faptul că era trupeșă, justificat cumva, nu știu cum obținea ea niște pungi pe care le lega roată împrejurul taliei, toate pline cu vin. De-abia o așteptam pe domnișoara aceasta, doamnă respectabilă acum. 20 de lei era kilogramul, foarte bun vinul. Nu cred că avea nevoie de sodă caustică să îi dau la schimb, dar nici nu am întrebat-o. Iar eu aveam piața mea de desfacere… La ea veneam direct cu banul”. Scriitorul și jurnalistul Neculai Roșca.
