Subsemnatul, Niculai Barbă, vicepreș. al Consiliului Județean Suceava, mă declar uimit că mă menționați în nu mai puțin de trei articole în ultimul număr al Jupânului și folosesc (și) această ocazie pentru a-i transmite genialului far conducător al județului, mult iubitul și stimatul domn George (pentru mine și pentru alți cîțiva oameni de bună credință, și în nici un caz pentru voi și alții de aceeași teapă, pentru care Domnia Sa va fi veșnic doar Gheorghe, din motive pe care doar n-o să le detaliem aici…) Flutur că de faptul că eu apar în mai multe articole decît Dînsul nu mă fac eu vinovat, ci exclusiv dv., și deci nu intenționez să-i vînez funcția, așa cum s-ar putea crede, făcîndu-mi campanie în acest mod pervers.
Trecînd la conținutul perfect răutăcios al articolului „Întrebare pentru limba de lemn a domnului vice”, vă atrag atenția că sintagma „bune practici” nu are neapărat și expresia antonimă „rele/proaste practici” și vă rog să vă folosiți limba aia de catifea pe care o folosiți doar în relația voastră cu Ciuma Roșie…, ăăă…, pardon: cu partenerii noștri de guvernare, pentru a găsi altă formulare.
Tot oarecum răutăcios este și articolul „Atenție la medaliatul Barbă”, din care eu am dedus că distincțiile venite de la înalți și prea fericiți primite de mine vi se par nemeritate. Ei bine, alea de la sataniști să le primiți voi, că mie nu-mi trebuie, ptiu! În sfîrșit, culmea răutăcismului ați atins-o în articolul „O facultate pentru șefu`”, în care ziceți că eu am propus înființarea unei facultăți de muzică la Suceava ca să i se cînte profesionist în strună d-lui George (nu reiau explicația!) Flutur. Alo, domnul George nici n-are nevoie să i se cînte. Pentru Domnia Sa, cîntecul și giocul sînt doar așa, de umplutură: strigătura-i totul!
Vicepreș. CJ Barbă Niculai, somîndu-vă să nu mai faceți hai






