Subsemnatul Ion Lungu, primar vizionar al municipiului în care vă desfășurați și domniile voastre activitatea, mă simt obligat să aduc niscai corecturi și adăugiri la articolul publicat de dumneavoastră în ultimul număr al Jupânului, pe pagina 2, sub titlul „Nu vrem plante verzi pe pereți”. În primul rînd, e clar că bine cu de-a sila nu se poate face nimănui, așa că proiectul meu de împădurire pe verticală, adică a zidurilor blocurilor (deci de oxigenare directă a fiecărui cetățean, mai ceva ca la ATI, prin deschiderea geamurilor), va trebui să mai aștepte poate încă vreo două-trei mandate de-ale mele, dar nu mă dau bătut, cum nu renunț nici la proiectul geamăn cu acesta (măcar în privința reacției posibililor beneficiari ai bunăstării pe care le-o tot propun, adică a cetățenilor urbei), roata pe care e clar că eu, nu altcineva, am inventat-o!
Partea cu adevărat neplăcută e că din cauza reacției nejustificat de ostile a cetățenilor în legătură cu fațadele cu plante verzi, va fi afectată chiar și priveliștea pe care o poate oferi roata. Fiindcă una e să vezi în zare o pajiște, dacă nu chiar o pădure, pe bloc, și alta grîul ăla moștenit de la comuniști.
Oricum, le propun sucevenilor să se gîndească că pînă să mă voteze la anul pe vremea asta, ar fi putut avea deja mușchi, licheni și plante agățătoare pe pereți, care să adăpostească și gingașe viețuitoare precum șopîrle, greieri, poate chiar veverițe, ceea ce ar duce municipiul nostru în vîrful ierarhiei ecologiste planetare. Păi ce oraș verde e ăla care n-are nimic verde pe pereți în afară de caii ăia despre care chiar dv. vorbiți?
Primar Lungu Ion, plantînd pe ziduri pom după pom






