… sau M`Bappe!? Că nu mai știu exact care-i ultima poreclă cu care îl alintă Gigi Becali (știți dv.: domnul acela care, în ultimul număr din Jupânu`, vindea echipa pentru 25, sau 40, sau 100 de milioane de coco – depinde de cine întreabă, în ce scop, și unde se află localizat… Aoleu!, uitam ce-i cel mai important: de ce religie este, că doar n-o să vîndă ditamai echipa creștin-ortodoxă vreunui păgîn!) pe numitul Florinel Coman, cel care, aproape miraculos, în loc să ajungă la statutul de „hahaleră”, cum au ajuns fără excepție toți cei pe care dl. Becali îi compara inițial cu toate mărimile lumii, a primit chiar și o considerabilă mărire de salariu săptămînile trecute, ajungînd la 30.000 de euro pe lună, ceea ce într-o țară prost făcută ca a noastră e chiar foarte bine. Avînd în vedere că Pogba ăsta (sau M`Bappe!?) are numai 25 de ani și că probabil ar putea juca încă vreo 8 la fel de bine, ca chiorul în țara orbilor, deci pe acest salariu, iată că la 33 de ani s-ar trezi cu aproape 3 milioane de euroi cîștigați prin muncă cinstită. Condiția ar fi doar ca dl. Gigi să nu se răsucească în aprecierile domniei sale asupra genialului, deci și a salariului cuvenit, dar în primul rînd să nu vîndă stîna.
În această privință, chiar nu merită să-și facă griji Pogba (sau M`Bappe!?): față de hotărîrea „definitivă” a d-lui Becali de săptămîna trecută din această rubrică, au intervenit cîteva modificări. Astfel, nu suma (adică nici una din cele scrise mai sus) nu mai corespunde, ci hotărîrea! Adică dl. Becali zice că n-are cum să vîndă o echipă de cupe europene, iar dacă mai ia și titlul de campioană, atunci „bagă bani în jucători” ca să ajungă în grupele Champions` League. Parcă-l și văd negociind cu Stanciu de la Wuhan ori cu Mitriță din Arabia, fiindcă pe Keșeru nu cred că și-l permite, iar Tamaș are patul rezervat la Geriatrie. Așa că rămîne ca Florinel să joace tot singur, ca acum. La banii ăștia, însă, chiar merită.





