Prezent pe 11 octombrie în studioul Radio Top, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Niculai Barbă a spus că personalul Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” ar trebui să manifeste o mai mare empatie față de pacienți și de aparținători. Domnul Barbă, în calitatea sa de responsabil cu spitalul din partea Consiliului Județean, a mai spus că îi va solicita managerului Alexandru Calancea să se lucreze la acest aspect, avînd în vedere că s-a încheiat interimatul său și acesta ocupă acum funcția în urma unui concurs. Pe lîngă o mai mare empatie, personalul ar trebui să facă progrese și în ceea ce privește comunicarea, a mai afirmat Niculai Barbă: „Degeaba faci lucruri bune, cum ar fi operații în premieră și investiții, dacă nu ai o comunicare eficientă. Presa este cea care contribuie la creșterea încrederii în spital. Dacă pacientul nu are încredere în spital, ceea ce se întîmplă la Spitalul Județean Suceava nu poate fi pus în valoare”.
A doua zi, cu ocazia înmînării primelor chei pentru locuințele din blocul ANL pentru medici ridicat în curtea Spitalului Vechi, președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, a vorbit și el despre empatie și comunicare referindu-se la angajații celei mai mari unități medicale din județ: ”Noi oferim tot ce putem să oferim în materie de dotări de ultimă generație și le cerem să răspundă cu aceeași măsură și ei de empatie. Să explice mai mult, să aibă mai multă răbdare, pentru că de foarte multe ori pacientul pleacă în altă parte pentru că întîlnește o răceală, o țîfnă a cuiva, care nu este pe măsura a ceea ce am făcut noi ca dotări aici”.
Managerul Alexandru Calancea a recunoscut existența problemelor despre care au vorbit Niculai Barbă și Gheorghe Flutur, și a anunțat că ”în următoarea perioadă vom organiza cursuri de comunicare pe toate categoriile de personal”.
Cursuri de comunicare susținute de cine, în care să-i învețe ce pe medici și pe asistenți? În cazul de față, comunicarea și empatia merg braț la braț. Empatia nu se învață, cu ea te naști. Te naști și trebuie să ai grijă de ea ca nu cumva să o pierzi pe drumul vieții, fiindcă de cumpărat nu se găsește. Cînd ești mic vrei să ajungi medic pentru că ai văzut pe cineva din familie sau dintre prieteni suferind și vrei ca atunci cînd ajungi mare să le faci bine altora. Numai că pe parcurs începi să-ți schimbi viziunea, nu în ceea ce privește alegerea meseriei, ci în ceea ce privește motivația. Poate nu te mai interesează atît de mult să faci bine, cît mai degrabă să ai un statut special și să te îmbogățești. Călăuzit de asemenea motivații, încet-încet empatia începe să se scurgă din buzunarul halatului de medic și, la un moment, cade și pierdută e.
Referitor la comunicare, după atîția ani de școală nu trebuie să te învețe cineva să vorbești. Trebuie doar să vrei să discuți cu pacientul ori cu aparținătorul acestuia și să faci traducerea din limba medicală în limba pe care o înțelege tot omul, și cel mai școlit, și cel mai muncit la cîmp, care nu avut prea multe ocazii de a pune mîna pe o carte.
Cadrul medical nu trebuie să facă altceva decît să-și găsească timp pentru a discuta cu pacienții, pentru a le explica ce anume li se întîmplă și pentru a presăra cîte o vorbă bună și cîte una încurajatoare în timpul dialogului. Medicul sau asistentul nu trebuie să se consideră de origine cosmică și să fie nerăbdător să plece de la spital pentru a ajunge cît mai repede la cabinetul privat pe care îl deține ori la care este angajat ori la un chef.
Pe de altă parte, și angajații Spitalului Județean trebuie înțeleși, pentru că și ei au probleme, și ei au niște limite, pe care nu le pot depăși pentru a le face pe plac unor pacienți atoateștiutori și, uneori, al naibii de nesimțiți.
Nu este nevoie de nici un fel de cursuri, ci doar de discuții colegiale în timpul cărora medicul Calancea să-i roage pe colegii săi să nu uite să fie oameni. Și mai poate face ceva managerul spitalului public sucevean: atunci cînd vede că obrazul unor colegi se îngroașă prea mult să-i oblige să facă o cură de slăbire a obrazului.
