De vreo două săptămîni încoace, tot încerc să mă lămuresc ce e cu Jocurile Olimpice de Iarnă și care ar putea fi legătura dintre performanțele pe gheață și pe zăpadă și plaiul mioritic. Să ne înțelegem bine: deși eu personal am oroare de sporturile respective, în care văd mai degrabă pericole adesea mortale și nicidecum vreo sursă de plăcere sau de bucurie, îi admir pe cei care au tăria de a le practica, ba chiar le urmăresc cu drag și cu interes. Nu pe toate, dar schiul alpin, bobul, hocheiul și de la o vreme curlingul îmi răpesc destule ore în care nu mă desprind de ecranul televizorului. Cum vă ziceam și cu alte ocazii, am încercat zile de-a rîndul să aflu pe cine trimitem în China. Imposibil de aflat, nici măcar site-urile federațiilor nezicînd absolut nimic despre cel mai important eveniment de care se leagă existența lor. Am aflat de la o televiziune că trimitem… un sportiv! Mai exact, o săniistă (așa s-or numi sportivele de la sanie!?) care se și bucura că nu va avea concurență la dus drapelul! Asta, cu vreo două zile înaintea plecării. Cu una singură înainte, prăpăăăăd! S-au înmulțit ca ciupercile, de se făcură vreo 22, ba cică puteau fi 23, dar pe o fată cu nume nu tocmai românesc, ba și crescută pe alte plaiuri, nemioritice, ete-așa, n-a vrut o federație dintre alea fantomă să o ia în China, deși era calificată la vreo patru probe de schi! A luat-o însă pe o panaramă la care comentatorii (cît naiba i-o plăti? și cînd?, că m-aș face și io patriot pe bani, de să pic de entuziasm cînd vreo panaramă, ca aia de la schi, ia locul 39 din 40 de participante…) nu mai pridideau cu elogiile, deși aia se ținea cu greu pe doage! Am mai văzut o femeie cu un bob, o alta pe patine, ba și niște băietani tot într-un bob. De fiecare dată cînd schiorii, boberii, patinatorii români nu cad, cînd nu se răstoarnă, cînd nu sar din pîrtie, e sărbătoare-n țară.
Zău că aștept ziua în care DNA o să dea iama în ei toți. Măcar să-i pună să dea banii înapoi, că ce fac ăștia cu sporturile de iarnă nu e de fapt sport, ci escrocherie. Și mereu au grijă să ne vîndă golănia aia cu performanța care bate la ușă. Numai că n-o deschide nimeni, niciodată.
