”Marele boom economic american s-a datorat educației. Dacă la 1820-1830, în Statele Unite ale Americii undeva înspre 50% din populație făcea școală, vorbesc de învățămîntul primar, iar 30% făcea și liceul, în Europa de-abia dacă se ajungea la 10%. Deja, la 1850, în SUA peste 80% făceau școală, peste 50% făceau liceul și cam vreo 10% făceau universități. Începeau universitățile să se structureze foarte bine. În Europa se ajunsese undeva spre 30%. În 1950-60, în State, duduiau învățămîntul și prosperitatea. Bine, prosperitatea mai era dublată de un element important de care lumea nu vorbește sau vorbește foarte puțin. Mă uit, ca să nu spun că mă distrez, cu toate că nu-mi vine a rîde, la impozitare. Deci, sînt bani care nu mai stau în economie pentru că guvernele nu înțeleg, cred, că nu mai au puterea să aducă banii în economie. Se cheamă banii din nivelul superior, cei 10% superiori. De fapt, cei 1% care au 90% din bogăția lumii, din banii lumii. În momentul în care faci foarte mulți bani e clar că nu poți să-i folosești. Și-atunci, banii ăia stau prin tot felul de conturi. Sigur, merg în niște investiții, atenție, doar speculații financiare. Nu o să vedeți nici un nabab din ăla că a băgat banii într-o fabrică de rulmenți sau într-o fabrică de conserve. Nu, pentru că ies greu banii de-acolo. Din speculația financiară ies imediat banii. În Europa a ajuns la peste 80% procentul copiilor care merg la școală abia în 1980-1990. Or, după `90, în America învățămîntul s-a dus în prăpastie din motive financiare, fiindcă așa au înțeles americanii să facă banii, mărind taxele. Ei fac opt clase și deja colegiul costă foarte mulți bani. De aceea, mai continuă studiile vreo 30%. Europa este mai sus economic, dar învățămîntul e-n picaj, la fel ca-n SUA. Învățămîntul a scăzut în calitate. Sigur, s-au dezvoltat foarte multe discipline, dar degeaba, dacă ăla nu știe concret să facă ceva cînd termină. Așa că e o problemă. Discutam cu un operator de la noi din industria laptelui și-mi spunea că vin absolvenții de facultate și cunosc un singur lucru: acela că laptele are culoarea albă. Nimic altceva nu mai știu. În țările care se dezvoltă se bagă bani în educație în primul rînd. Educația vine în același timp cu progresul și aduce după sine creștere economică. Este însă o condiție: cea a inegalităților. Este deja o axiomă: o societate cu inegalități mari nu este o societate prosperă și nu este o societate care aduce prosperitate economică. Una este prosperitatea financiară, care merge pe speculații, și alta este prosperitatea economică”. Emil Ursu, directorul Muzeului Național al Bucovinei.
