„Așteptăm să se ridice restricțiile pentru a relua proiectul <Football in Heaven>. Așteptăm să pornim de unde l-am lăsat în martie 2020. Era programat pe 8 martie 2020 zborul oaspeților din străinătate, chiar înainte de a începe nebunia cu pandemia. Noi făcuserăm deja rezervările, am vorbit și la hotel, am vorbit și pentru ceea ce înseamnă transportul oaspeților noștri. Erau în jur de 20-25 de persoane, jurnaliști, cronicari sportivi și <chibiți> din Germania, Norvegia, Suedia și Anglia. Ei aveau rezervările făcute, aveau și biletele luate, dar s-a anulat totul. Urmau să asiste la meciuri de ligile a IV-a și a V-a. Îi duceam în zona de munte: Pojorîta, Vatra Moldoviței, Vatra Dornei… Pe partea cealaltă, poate mergeam la Frătăuți, Vicov… Oaspeții văd cum este viața la noi și pînă la urmă sînt turiști. Ei își plătesc totul. Noi îi ajutăm și îi sprijinim cu ceea ce înseamnă transportul. Mai mergeam și socializam cu ei la o <masă rotundă>. În rest, cazarea și tot ce au nevoie își plătesc ei. Pentru un englez sau un norvegian, bineînțeles că viața e mai ieftină la noi. A fost o imagine interesantă: la Adîncata au fost la stadion unde s-au pregătit o oală cu sarmale și cozonac. La finalul meciului era o persoană care vindea bere <Suceava> și l-am văzut pe un englez că vine cu patru sticle de bere. Cînd l-am întrebat ce face, mi-a răspuns: <Păi, cum să nu iau patru beri dacă una costă 2,5 lei>. A fost simpatic. Le-au plăcut și sarmalele, și cozonacul. Am mers și cu mocănița. I-am dus la Moldovița și cînd am ajuns la capătul turului de plimbare cu trenulețul, acolo am găsit mămăliguță, tochitură… Tot timpul este așa ceva acolo, nu a fost special pentru noi. Iarăși au rămas <wow>. Avem de arătat lucruri frumoase. Revenind la proiectul <Football in Heaven>, în martie 2022 am vrea să-i dăm drumul. Am vrea să reîncepem campionatele din ligile inferioare cu acest proiect. E foarte, foarte important să reintrăm cu toții în ceea ce înseamnă pasiunea pentru fotbal. Noi vom face invitațiile din februarie pentru luna martie și sînt sigur că vor fi doritori, mai ales după această perioadă. Vom respecta regulile în vigoare la acea dată. Oricum, lucrurile trebuie să meargă înainte”. Ciprian Anton, președintele Asociației Județene de Fotbal Suceava.






