Studenți la FIA, studii în Europa. La alegere

Avem contracte cu universități din Italia, din Grecia, din Portugalia, din Spania, Franța, Marea Britanie, Germania, Olanda, Ungaria, Turcia… Studenții noștri preferă să meargă în țări precum Spania și Italia, pentru că există o apropiere lingvistică. Anul acesta sînt studenți care vor merge în Olanda și în Portugalia. Olanda e o țară destul de deschisă la studii în limba engleză. Chiar au programe de studii exclusiv în limba engleză. Olandeza este o limbă foarte grea. Bursele Erasmus sînt consistente. O bursă pleacă de la 500 pînă la 700 de euro. Bine, contează și orașul în care mergi. Am avut studenți care au mers în orașe mai mici, unde cazarea era 100 de euro pe lună, dar și studenți care s-au dus în orașe unde cazarea a costat 300-400 de euro pe lună. E clar că în cazul unei cazări mai scumpe trebuia să vii cu bani de acasă, fiindcă altfel nu te puteai descurca”. Profesorul universitar doctor Mircea Oroian, decanul Facultății de Inginerie Alimentară din cadrul USV.