Nicolae și Alexandra, o tragedie a istoriei

În iunie 1918, țarul Nicolae II abia împlinise 50 de ani. Familia Romanov stăpînea Rusia din 1613. A abdicat la 15 martie 1917 – și se afla în acea vară în surghiun la Ekaterinburg, în Urali, gubernia Perm, după ce fusese mutată cu forța din Petrograd. Într-o zi, șeful gărzii, bolșevicul Yakov Yurovski, le spune să-și pregătească bagajele. În zorii zilei de 17 iunie 1918 le cere prizonierilor să coboare în pivnița casei. Cînd ajung jos, țarul Nicolae II, țarina Alexandrina, cele 4 fete și Alexei găsesc un pluton de soldați – escadra morții. Execuția a durat puțin peste 2 minute… Cum nu au murit toți de la prima salvă, o parte a familiei – cei vii – a fost sfîrtecată cu baionetele. Apoi Yurovsky a tras foc cu foc asupra fiecărui prizonier pentru a-i da lovitura de grație. Ordinul venit de la troika Lenin-Trotski-Sverdlov era clar – să nu scape nimeni viu. Cadavrele au fost aruncate într-un puț din pădure unde au rămas pînă în 2007. Sub regimul bolșevic (1917-1991) nu s-a putut cerceta unde se afla locul carnagiului. Nu s-au putut face cercetări (interzise) și nici vorbi/scrie despre executarea familiei imperiale. A fost un subiect tabu pînă la prăbușirea URSS, decembrie 1991. Arheologul Serghei Pogorelov – după lungi cercetări – a găsit mormintele abia în 2007. Le-a identificat cu proba ADN după mai mulți ani de controverse, pînă cînd ideea că scheletele aparțin familiei Romanov, ultimul țar, ultima țarină a Rusiei și celor 5 copii, s-a impus.

Nicolae II Romanov s-a născut în 1868 la Țarskoe Selo, palatul țarilor de lîngă Skt. Petersburg. A urcat pe tronul Romanovilor după moartea tatălui său, autoritarul Alexandru III. A fost un copil timid, fără pasiune pentru politică. Se considera nepregătit să preia conducerea întinsei Rusii. Tatăl său îl considera nici prea inteligent, nici prea capabil. Tot în 1894, anul urcării pe tron, se căsătorește cu prințesa Alix de Hesse, după ce ea trece la religia ortodoxă și se botează cu numele Alexandra Feodorovna.

Nicolae II are o sarcină extrem de dificilă – să patroneze un imperiu extrem de întins aflat în proces de transformare dintr-o țară înapoiată, agrară, cu o infrastructură precară, într-o țară industrială. La toate astea se adaugă agitațiile politice tot mai virulente și războaiele pierdute. Nu era potrivit să îndeplinească un asemenea rol. Alexandru III nu l-a educat pentru a conduce treburile statului. Nici nu îi place și nu a dorit să fie țar. Ar fi preferat să fie ofițer de marină, să colinde mările și oceanele. Ar fi dorit o viață strict privată. Era un tradițional, un autocrat, un om de secol XIX – în cel mai bun caz, nu unul pentru secolul XX. Cum se spune azi, era depășit de provocările cu care se confrunta. Nu a înțeles rolul instituțiilor democratice, moderne – partide, Parlament, libertatea de asociere, libertatea presei. Le percepea ca forțe ostile, care ar distruge Rusia. N-a înțeles Occidentul, l-a detestat.

Căsătoria cu Alexandra Feodorovna (1872/1918 ) a avut loc în anul urcării la tron, 1894 – nunta s-a petrecut într-un fast orbitor. Fin de siècle, la belle epoque. În cîțiva ani au patru copii, fete (Olga, Tatiana, Maria, Anastasia). De la Ecaterina cea Mare (1797) pe tron urcaseră exclusiv bărbați. Se părea că familia are o problemă mare cu asigurarea succesiunii. Totuși un fiu – Alexei – se naște, în fine, la 30 iulie 1904. Exista așadar un urmaș la tron, lumea a răsuflat ușurată, viitorul imperiului era asigurat. Cei doi formează – ca la început – un cuplu foarte unit. Trăiesc la Tarskoe Selo într-un lux neegalat, înconjurați de o armată de generali, șambelani, majordomi și servitori. Protocolul este extrem de complicat și de strict. De fapt, viața lor se scurge într-o bulă de sticlă, fără legătură cu viața de zi cu zi a rușilor. Țarul și țarina ies public numai la mari ceremonii. Apariția perechii imperiale pare de fiecare dată coborîrea pe pămînt a unor zei.

În acest timp Rusia pierde contactul cu lumea civilizată si se scufundă în superstiții și înapoiere. Crizele de tot felul se succed pentru că problemele imperiului se adună fără să-și găsească vreo rezolvare. Nicolae II este preocupat aproape exclusiv de viața de familie, de soția sa Alexandra Feodorovna, de cele patru fete și de țareviciul Alexei. Cei doi soți descoperă repede că Alexei, cel care trebuia să succeadă la tron, avea o boala rară. Suferea de hemofilie – o boală a sîngelui care făcea ca orice rană să îi poată fi fatală. O moștenise din familie pe latura reginei Victoria. Grijile pentru sănătatea copilului, pentru a-l feri de orice accident, devin obsesive. Aceasta e marea dramă a familiei – Nicolai și Alexandra Romanov. Rusia trece pe planul doi.

Viața de cuplu a început bine, cei doi chiar se iubesc și se pare că sorții le vor fi favorabili pînă la sfîrșitul vieții lor pământești. Dacă nu ar fi existat blestemata asta de politică și Rusia cu problemele complicate, totul ar fi fost minunat. Alexandra Feodorovna este persoana dominatoare, autoritatea ei se răsfrînge și asupra soțului ei – un om slab, care prefera să îi lase ei lucrurile dificile. E singura persoană în care el are încredere, cum nota în Jurnal. Apoi a apărut boala copilului. O liotă de medici, savanți – din Rusia și din Occident – au încercat să-l vindece, fără succes, boala era incurabilă. Iar crizele se succed…Țarul și țarina ies tot mai rar în public, nu mai participă la ceremonii, se apropie de biserică. Țarina traversează o pasă de misticism. Se roagă zilnic cu ardoare la icoane pentru salvarea fiului ei. Așa apare la Curte Grigori Rasputin…Se produce o criza puternică, medicii chemați în ajutor nu reușesc să îl readucă la viață. Este chemat călugărul siberian să încerce ceva. Copilul – ca prin minune – își revine. Din acea zi țarina devine dependentă de Rasputin, despre care crede că are puteri supranaturale, de medic vindecător și vraci. Cert este că are o influență binefăcătoare asupra țareviciului. Ceea ce pentru Alexandra Feodorovna conta cel mai mult.

Rasputin nu e un sfînt, dimpotrivă, un chefliu alcoolic, mare amator de femei pe care le seduce fără număr. Chefurile lui sînt de pomină. Bate cîrciumile și bordelurile. Scandalurile pe care le stîrnește nu se mai termină. Nimeni nu îi poate face nimic, nici autoritățile civile, nici clerul. Pe zi ce trece exercită o influență din ce în ce mai mare și mai nefastă – beneficiind de protecția Curții Imperiale.

Situația nu e deloc simplă, Rusia este din 1914 în război alături de Marea Britanie și Franța – Antanta – luptă împotriva Germaniei și Austro-Ungariei, Puterile Centrale. După un început promițător, armata pravoslavnică este înfrîntă catastrofal pe frontul din vestul Rusiei. Țarul preia imprudent conducerea armatei. Dar înfrîngerile continuă. Rusia a intrat nepregătită în război. Slăbiciunile industriei se resimt. Armata nu este echipată, căile ferate nu sînt cîte ar trebui, dezorganizarea armatei este tot mai evidentă. După ce mai multe ofensive eșuează pe toate fronturile, se instalează haosul. Zvonurile cele mai fabuloase cuprind orașele. Se constată tot mai frecvent dezertări, orașele sînt bîntuite de foamete, ger și șomaj. Au loc proteste de mare amploare, mai ales la Petrograd și Moscova, dar si la Odesa, Tula si Kiev… În decembrie Grigori Rasputin este asasinat de cîțiva aristocrați conduși de prințul Iusupov, apropiat de tron. Trupul a fost aruncat în Neva. Asasinii îl considerau pe Rasputin sursa relelor care se abătuseră asupra Rusiei. În plus, Rasputin cerea să se încheie pace. Sînt indicii că serviciile britanice de intelligence pentru acest motiv au fost implicate în asasinat. Yusupov și complicii lui încercau să salveze ce se mai putea salva. Opinia publică îl considera pe Rasputin vinovat de tot ce se întîmpla la curte, de înfrîngerile militare, de foamete, etc. Dar înfrîngerile militare continuă. În aceasta situație ireparabilă, cînd toată lumea îl considera vinovat, țarul Nicolae II abdică – asta la 15 martie 1917.

Cuplul imperial este izolat și închis în palatul de la Tarskoe Selo. În octombrie are loc lovitura Gărzilor Roșii conduse de Trotski și Lenin, care răstoarnă guvernul provizoriu. Bolșevicii pun mîna pe putere. Familia imperială este trimisa la Ekaterinburg unde este executată la 17 iunie 1918.

Stelian Tănase

Fragment din „Repertoarul amorului”, volumul doi, apărut la Editura Hyperliteratura, septembrie 2020.

Comandați pe libris.ro, elefant.ro, eMAG.ro, librarienet.ro, carturesti.ro.