Primăria Suceava a eliberat autorizația de construcție pentru refacerea Palatului Administrativ, care a fost lovit de un puternic incendiu în luna martie, iar primarul Ion Lungu crede că în doi ani imobilul va fi iarăși ce-a fost și mai mult decît atît. Domnul Lungu a fost surprins să constate că respectiva clădire aflată în proprietatea administrației județene nu este din cărămidă: ”Mă gîndeam că-i din cărămidă, însă, cînd a fost incendiul, am văzut că-i făcută dintr-un soi de vălătuci, cu lemn, cu lut. Nu-i nici o cărămidă acolo. Am rămas surprins, pentru că în anii 1900, cînd a fost ridicată, era cărămidă”.
Asta înseamnă că ctitorul clădirii, primarul de la acea vreme, Franz Cavaler des Loges, nu s-a putut bate cu cărămida în piept la finalul lucrării.
Proba de 100 metri p(a)lat






