Adus de Boeru în politică în 1996, primar din 2004

„În politică am intrat în 1996. Am intrat în PNL. E o întreagă istorie… Inițial era domnul Petru Juravlea, care era președintele PNȚ-CD și a fost senator. Și-aveam o relație foarte bună cu el, colaboram la combinatul unde lucram (n.r. – CCH, actualul <Ambro>), eu ca director economic atunci cînd am început colaborarea. Cînd am intrat în politică eram director general executiv. Am intrat direct pe funcția de președinte la municipiu în PNL. Mergînd la PNȚ-CD, era un hol strîmt și întreb de domnul Juravlea. – Nu este, așteptați pe hol. Așteptînd pe hol, aud de-acolo comentîndu-se: <Uite, băi, toți vin, comunistul ăsta care a venit s-o urcat pe grămadă!?? – Dumneavoastră erați comunistul? – Nu, domnul Juravlea. El cîștigase atunci președinția la PNȚ-CD. Văzînd care-i problema am plecat, n-am mai stat acolo. Bine, eram oricum croit de dreapta, pentru că fac parte dintr-o familie de liberali. Domnul Florin Boeru, Dumnezeu să-i dea sănătate, s-a ținut atîta de mine încît am intrat în politică la PNL. Pe-atunci dumnealui era subprefect din partea CDR. Și, uite-așa, am ajuns la PNL în anul de grație 1996. Domnul Boeru era vicepreședinte la PNL Suceava, iar fostul deputat Vasile Mîndroviceanu era președinte. Domnul Mîndroviceanu este la București și sîntem prieteni pe Facebook. Trebuia să fiu deputat în 2000. Am cîștigat postul, dar a fost un concurs de împrejurări în care n-am mai vrut să merg în Parlament. Am cîștigat mandatul, dar am avut o problemă personală și n-am mai putut să plec. Nu-mi pare rău. În toate este un destin, iar Dumnezeu le rînduiește pe toate”. Liberalul Ion Lungu, primar al Sucevei din 2004, despre începuturile sale în politică.