Petrică Onică şi Petru Prelipceanu

Petrică Onică şi Petru Prelipceanu. Primarul şi viceprimarul comunei Horodnic de Jos, ambii membri PNL, pentru că au un comportament deplasat, care pune localitatea în fruntea căreia se află într-o lumină proastă.

Dacă ar fi făcut parte din partide diferite, poate am fi înţeles pe undeva ciocnirile dintre primarul comunei Horodnic de Jos, Petrică Onică, şi viceprimarul Petru Prelipceanu, numai că ambii sînt membri ai aceleiaşi formaţiuni politice: PNL. Acel PNL care spune că dacă va ajunge la conducerea ţării va da dovadă de profesionalism, corectitudine şi eleganţă.

Conform „Monitorului de Suceava”, într-o recentă şedinţă a Consiliului Local, domnii înainte numiţi s-au luat la ceartă. Motivul: vicele îl acuză pe primar că i-a furat mingea pe care el o bătea pe terenul de sport al şcolii, dar şi maşinuţele pe care le învîrtea prin curtea casei. Ei, nici chiar aşa.

Vicele spune că primarul i-a furat proiectul referitor la acordarea unui premiu în bani elevei de clasa a VIII-a care a obţinut media 10 la Evaluarea Naţională. De la vorbe grele s-a ajuns la bătaie, iar viceprimarul a sunat la 112 pentru a-l pîrî pe primar la poliţie.

De partea cealaltă, domnul Onică susţine că domnul Prelipceanu şi-a băgat un deget în ureche pentru a-şi provoca sîngerarea.

Cei doi sînt nişte adevăraţi cascadori ai rîsului, dar şi ai plînsului. Păi, în calitate de locuitor al comunei Horodnic de Jos, cum să nu te apuce plînsul cînd afli cum se comportă conducătorii localităţii? Cum să nu-ţi fie ruşine să scoţi capul din Horodnic? Dacă te arată lumea cu degetul şi spune că dacă ditamai primarul şi viceprimarul au un asemenea comportament deviant, e clar că oamenii care i-au votat sînt şi mai şi.

Pentru binele comunei, Petrică Onică şi Petru Prelipceanu ar trebui să demisioneze. Cum cînd? Ieri.