Luni, 20 noiembrie, nici nu se crăpase bine de ziuă, că a crăpat instalaţia electrică a Delgaz Grid Suceava, fostul E.On, lăsînd fără energie aproape jumătate din municipiul reşedinţă de judeţ. Am aflat după aceea că a fost o avarie la Staţia Mirăuţi. Aceasta este una dintre urmările faptului că E.On-ul german a venit în România doar pentru a face profit, indiferent de consecinţe. Nemţii, care au cumpărat pe mai nimic distribuitorul de energie electrică din regiunea Moldova, au dat oameni afară şi au făcut investiţii din an în Paşti, iar cîteodată şi mai rar. Avaria a fost remediată în aproximativ 45 de minute. Pînă spre orele prînzului compania a stat ca şoarecele în siloz şi a ronţăit covrigei, în loc să comunice publicului plătitor de facturi de ce nu a putut folosi becurile şi aparatura electrocasnică. Am încercat să aflăm ceva de la Prefectura Suceava, însă această instituţie nu primise nici un comunicat din partea Delgaz Grid. Din informaţiile noastre, prefecta Mirela Adomnicăi a pus mîna pe telefon şi a sunat la şeful Centrului Delgaz Grid Suceava, Ioan Ţaran, care pînă la urmă a catadicsit să spună ce s-a întîmplat şi care, întrebat de ce nu a trimis o informare Prefecturii, care-i un fel de guvern judeţean, ar fi zis că nu a fost cazul, fiindcă întreruperea a fost de scurtă durată. Pe naiba de scurtă durată. Ioan Ţaran, fost candidat PDL la Primăria Cîmpulung Moldovenesc la alegerile din 2012, a împrumutat ceva din aroganţa angajatorului său neamţ. Cu toate că pe el nici măcar nu-l cheamă Herr, ci pur şi simplu Ţaran. Mare noroc pe cîmpulungeni că nu au ales aşa un primar!






