
Are şi judeţul Suceava o echipă de fotbal de liga a III-a. Ditamai judeţul are doar o singură echipă în cea de-a treia divizie, după ce CSM Bucovina Rădăuţi a învins pe teren propriu cu 2-1, după 0-0 în deplasare, echipa bistriţeană AS Dumitra. Dacă nu se vor rezolva problemele financiare ale Forestei Suceava, echipa va dispărea din Liga a II-a. Dar ce spunem noi din Liga a II-a – va dispărea complet. Astfel, Rădăuţiul va deveni capitala fotbalului sucevean. Pentru performanţa promovării trebuie felicitaţi, evident, jucătorii, dar şi Daniel Bălan, care a devenit antrenor al echipei anul acesta, după ce s-a despărţit de cariera de fotbalist şi, implicit, de Foresta Suceava. Promovarea nu ar fi fost posibilă fără sprijinul financiar al Primăriei Rădăuţi, care în acest an a alocat nu mai puţin de 6 miliarde de lei vechi pentru echipa de fotbal. O sumă bună spre foarte bună pentru un club de liga a IV-a care, iată, a reuşit să urce cu o treaptă mai sus. O treaptă dificil de urcat, ca şi treptele stadionului rădăuţean, care are nevoie de reparaţii capitale. Reparaţii care, susţine consilierul local PSD Mihai Reman, se vor face, acest lucru aflîndu-se pe agenda primarului PSD, Nistor Tătar, şi a deliberativului rădăuţean. Un stadion modernizat ar atrage lumea la meciuri, iar un buget uşor mai mare şi vreo cinci-şase jucători noi la echipă ar face din CSM Bucovina Rădăuţi un club care, de ce nu?, s-ar putea bate pentru promovarea în cea de-a doua divizie. Ei, nu chiar în ediţia următoare de campionat. Felicitări, Daniel Bălan! Felicitări, băieţi!






