Am ieșit atît de obosit (psihic) din cele patru meciuri ale Naționalei de parcă aș fi fost eu însumi pe teren în cele mai umilitoare patru meciuri la rînd din întreaga istorie a fotbalului românesc. De fapt, la o analiză fără mari adîncimi a întregii situații, zău că simt că pe mine mă doare mai tare decît pe oricare din tăntălăii apatici și sictiriți aduși de Gheorghe Hagi pe iarbă spre a reprezenta România. Știam că nimeni din cei aduși sub tricolor nu are treabă cu fotbalul, în general, și cu echipa România, în special, exceptîndu-l poate pe Hagi ăl’ mic, educat în spiritul patriotismului, aflat însă și el într-o prăbușire aproape totală, de care se face vinovat indubitabil tac’su.
Mă îngrozește însă faptul că am avut dreptate cînd înainte de începerea nenorocirii am scris negru pe alb, în ”Monitorul”, că vom ieși cu 0 puncte după patru meciuri, cu 0 goluri înscrise (aici e singurul punct greșit în estimări) și cu un total de 8-10 goluri încasate. După primele două meciuri, cînd aveam deja un golaveraj de 3-6, un bun prieten și cititor fidel de-al meu m-a sunat și m-a liniștit: ”Ai să vezi că iese tot pe-a ta: în fond, un golaveraj de 3-13 înseamnă de fapt tot un 0-10!”. Problema nu e starea de calamitate în care ne aflăm (că doar sînt zeci de ani de cînd ne-am dus în prăpastie), ci faptul că încă ne temem să nu-i deranjăm pe nenorociții care parazitează Federația, Liga și toate structurile fotbalului de la noi din țară. Toți neisprăviții ăștia, cu Burleanu, Stoichiță, Iorgulescu și ceilalți indivizi ar fi trebuit să fie deja dispăruți din scaune și uitați. Numai că ăștia nici nu se arată la față, ba, mai mult, își fac strategii de a-și mai trage noi mandate! Hagi sau oricare alt selecționer n-ar putea face mai mult. Dar ca să revenim pe linia de plutire trebuie aruncați toți sacii de incompetență și aroganță peste bord.
