În urmă cu cîteva săptămîni, tot în această rubrică, scriam despre umilitoarea calificare a echipei naționale de gimnastică feminină la Jocurile Olimpice de anul viitor, prin clasarea pe locul 10 la Campionatele Mondiale de Gimnastică de anul acesta. La data respectivă, acest dezastru ne-a fost prezentat de panaramele proțăpite în moțul federației drept un mare succes, argumentul fiind acela că din 2012, de la Londra, nu ne-am mai calificat la vreo ediție a Jocurilor Olimpice. Nu s-a suflat un cuvințel despre ce a condus la prăbușirea sportului ăstuia care altădată reprezenta mîndria supremă pentru întreaga mișcare sportivă din România, nici de ce marii noștri antrenori, legende între legendele lumii în acest minunat sport, fie au luat-o de nebuni către țări normale, unde munca de înaltă calificare este răsplătită cum se cuvine (Marta și Bela Karoly, care au făcut din SUA ceea ce făcuseră din România pe vremea elevei lor, Nadia Comăneci), fie au renunțat (Mariana Bitang și Octavian Belu), sătui să fie supuși la tot soiul de umilințe, de la plata mizerabilă în raport cu performanțele, pînă la scormonirea infectă în viețile lor private. După ei, potopul.
Săptămîna trecută, pe postul național de televiziune, în miezul unei emisiuni interesante, a apărut un apel prin care toți binevoitorii erau rugați să doneze cît îi ține buzunarul pentru… pregătirea naționalei de gimnastică în vederea Olimpiadei! În halul ăsta am ajuns!? Gloria sportului românesc, gimnastica, a ajuns să fie ținută în viață din mila publică!?
Mă opresc aici, fiindcă ar trebui să continui cu cele mai murdare înjurături la adresa… nici nu mai știu cui. Oricum, începînd cu Guvernul, că doar echipa asta de gimnastică se numește România!
