Nu știu cîți din cei prezenți în prima zi a Festivalului „Cetatea de Rock a Sucevei” chiar au știut că vin la CRS și nu la dispărutul BRC („Bucovina Rock Castle”), ceea ce de fapt pentru public chiar că nu are importanță. Singurul lucru care contează este, cum am mai spus, prezența „R”-ului, de la Rock. Nu am întrebat cîte bilete s-au vîndut, dar fizic, în spațiul din șanțul Cetății au fost vreo 2.500 de oameni, ceea ce e bine. E conform așteptărilor domnului Emil Ursu, directorul Muzeului Național al Bucovinei, rămas unic organizator al evenimentului alături de Consiliul Județean. Deschiderea a făcut-o un grup debutant, Citrix, din Suceava, alcătuit din… două fete (tobe și bass) și un băiat, la chitară. Marcați de emoție, și-au dus la bun sfîrșit misiunea, susținuți și de publicul care i-a chemat și pentru un bis. Au venit apoi sibienii E-AN-NA (o chestie, zic ei, din… sumeriana antică; i-am întrebat cum sună sumeriana modernă și au înțeles că trebuie schimbat ceva pe Facebook!). Uimitor: aveau sute de fani care le cunoșteau textele și care au cîntat cu ei cap-coadă. A urmat E.M.I.L., prezență veche (au fost la 3 ediții de BRC) și apreciată, pentru ca seara să o încheie Marco Mendoza, un uluitor bassist, care a cîntat alături de nume grele din lumea rock-ului: Ted Nugent, Thin Lizzy, Whitesnake etc. Venit în formulă de trio, împreună cu doi tineri muzicieni croați (Ivan Keller – fabulos chitarist, și Mario Lepogkavec – tobe), Marco Mendoza s-a dovedit nu doar un mare muzician, ci și un entertainer fabulos, stîrnind în numeroase rînduri întreaga asistență, pe care a ținut-o în priză mai bine de o oră. A reușit și un medley atipic plecînd de la „I Got a Whole in My Pocket” (în varianta Ted Nugent) pe care a făcut un insert de „Give Peace a Chance” (John Lennon / Plastic Ono Band) cîntat de întregul public. A împărțit tricouri, CD-uri și chiar cîteva pene de chitară personalizate, ceea ce i-a atras încă mai multă dragoste. Nu m-ar mira să îl revedem anul viitor, fiindcă e clar că și el s-a îndrăgostit de noi.
