Știți ce? M-am hotărît să nu mai scriu nimic despre dezamăgirile și derapajele muzicale ale acestui an cu adevărat mizerabil, să las deci suspendat miniserialul ”Un an mai degrabă prost”, și să îi aduc acum, aici (și oricînd, oriunde se va mai ivi ocazia) încă un omagiu, și să-i ofer întreaga mea iubire unui muzician cu adevărat unic: Keith Richards, Keef pentru apropiați. Nu neapărat fiindcă ziua lui de naștere e în această săptămînă (18 decembrie, cînd împlinește 82 de ani!) și se leagă de a mea, 19. Nici pentru că (așa cum puteți vedea în fotografia de aici), ori de cîte ori merg în Anglia, îl ”vizitez” la căsuța lui de patrimoniu (Redlands Cottage, o puteți vedea în fotografie și în cartea lui autobiografică, ”Life”), de unde fur merișoare, pe care oricum nu le culege nimeni!
Nu mi-am propus să vă încarc cu date biografice, ori cu discografii și alte alea, ci pur și simplu să îmi exprim întreaga dragoste față de fostul mare fumător (s-a lăsat în 2019, la doi ani după mine, însă eu am fumat numai 45), cel care avea pe scenă o scrumieră din aia înaltă, cu picior, unde poposea între piese pentru a trage măcar unu-două fumuri) dar care s-a mai lăsat și de cocaină, în 2006, iar de heroină în 1978 (el e cel care zicea nu cu mulți ani în urmă că ”o zi care începe fără două joint-uri e o zi irosită din viață”!). Este actorul-minune din ”Pirații din Caraibe”, este autorul unui roman pentru copiii de 3-5 ani devenit best-seller acum cîțiva ani, este cel care cînd cîntă ”You Got the Silver” nu poți să nu te înfiori și să nu-ți descoperi o lacrimă în colțul ochiului. Să ne trăiești, Keef! Oricum, ești veșnic!
