Presa istorică, mai săracă

Profesorul de istorie Lucian Dimitriu, inspector pentru problemele educaționale ale rromilor în cadrul Inspectoratului Școlar Suceava, despre dispariția revistei <Historia> în format fizic, aceasta rămînînd doar online după 15 mai. Revista al cărei redactor șef este Ion M. Ioniță este editată de trustul de presă ”Adevărul”.

Dispariția revistei <Historia> este fără îndoială o pierdere pentru spațiul public, pentru că a fost una dintre, eu zic, puținele publicații care au reușit să aducă istoria mai aproape de publicul larg, într-un format accesibil. A avut un rol important în popularizarea istoriei în România și a reușit să aducă teme serioase într-un format atractiv, accesibil publicului larg.

În spațiul mediatic de istorie există Magazinul Istoric. Totuși, presa istorică nu dispare. Avem, în continuare, repere solide, precum <Magazinul Istoric>, după cum am spus, o publicație de tradiție care este puțin altfel decît <Historia>, este mai serioasă și mai echilibrată, lipsește senzaționalul. Și mai există, de cealaltă parte, eu zic că opusul <Magazinului Istoric>, <Evenimentul Istoric>, care propune teme mai atractive, mai comerciale, dacă aș putea să spun așa, și are o abordare mai dinamică.

Dacă ar fi să facem, așa, o scurtă comparație între <Magazin Istoric>, care, după cum am spus, este o publicație clasică, cu tradiție, care mizează pe rigoare, să spun, pe echilibru și articole bine documentate, care sînt mai aproape de zona academică, cealaltă revistă, <Evenimentul Istoric>, are un stil mai atractiv, după cum am mai spus, un stil mai modern, cu subiecte mai spectaculoase, cu titluri atractive și cu o abordare mai accesibilă publicului larg.

(Publicului tînăr trebuie să îi dai ceva <mai de culoare>). Da, <Magazinul Istoric> este sobru și analitic. E mai mult pentru cei de specialitate. Iar <Evenimentul Istoric> este, nu știu, mai viu, mai jurnalistic și mai orientat spre publicul de astăzi. Adică, poți să-l citească oricine și te atrage. Are mai multe fotografii de epocă, vine și cu senzaționalul. Dacă vă aduceți aminte, revista <Historia>, deviez puțin, revista <Historia> a fost publicată, sau, mă rog, mentorul ei a fost domnul Ion Cristoiu, care spunea că în fiecare zi se oprește două ore la Biblioteca Academiei și citește. Revista asta a fost grozavă, abordînd subiecte de genul <istoria ca picanterie>, <istoria ca telenovelă> și asta a atras”.