După ce ne-au ținut un an întreg în tensiune, de ajunseserăm să ne temem pînă și de alde Belarus ori Andorra, pe care băieții de pe gazon, băieții din staff-ul Naționalei și super-băieții din moțul Federației aveau grijă să ni le prezinte ca pe niște ”echipe periculoase, ambițioase, care n-au nimic de pierdut”, asta ca să nu mai spunem și despre Elveția și Israel, care erau în mod evident prezentate drept variantele euro-asiatice ale Braziliei și Argentinei, finalul campaniei de calificare la turneul final al Campionatului European din 2023 ne-a adus liniște în cap, zîmbet pe buze și speranțe în străfundul sufletului că nu vom fi chiar de rîsul lumii în Germania, anul viitor. Mai rămînea amănuntul tragerii la sorți a grupei în care vom juca, evident și aici de bază fiind speranța că bafta porcească nu-l va abandona pe selecționerul despre care antrenorul mileniului trecut (tac`su!) zice că ăsta micu` e antrenorul mileniului în curs.
Cum necum, așa a fost: din urne sorții ne-au trimis o echipă mai degrabă modestă din cele ”grele”, Belgia (rămasă și fără cel mai important jucător, portarul Courtois, care a declarat că nu va participa), una ca noi, Slovacia, și… încă una ca noi, că doar astea ajunse la baraj n-or fi zmeii zmeilor! E posibil ca aceasta să fie chiar Israelul, pe care l-am zdrobit în ultimul meci.
Ei, dar fiindcă românul e născut… român, aproape că n-a fost oficial sau comentator care să n-o ia pe arătură, cei mai blînzi văzîndu-ne deja prin sferturi, fiindcă optimile vor fi o formalitate, după grupă! Eu, pățit în atîtea rînduri, îmi spun doar că numai bafta aia porcească ne-ar putea scoate din grupă, dar și atunci cu niște condiții, prima și cea mai încurcată fiind ca în meciul cu Belgia nimeni să nu-l supere pe Lukaku, care dacă se strîmbă o dată, o singură dată, ai noștri cred că o iau la fugă ca potîrnichile, de nu le mai trebuie nici minge, nici calificare…
