… și se pare că nici un număr din Jupânu`! Spun asta, deoarece și în numărul trecut l-am avut de client pe încă angajatul clubului Rapid, ale cărui ieșiri bazate pe un tupeu nemărginit au surclasat tot ce mișcă, inclusiv rîul, ramul, ba chiar și propriile sale ieșiri mai vechi. Rămas probabil blocat în mecanismul ăla care pe mine m-a marcat pe viață, de la conferințele de presă din Turcia, cînd translatorii din turcă ori engleză îi traduceau în română bătrînului deplasat întrebările, iar el răspundea în… portugheză!, de nu mai pricepea nimeni nimic, așa face și aici: orice ar fi întrebat, deși fără traducător, el răspunde (parcă în malgașă sau tadjikă, variantele de la Bollywood) lăcrimînd mai dihai ca virgulă crocodilii pentru soarta cea crudă a echipei care pentru el înseamnă totul pe lume. După ce ne-a spus (scrie în Jupânu` precedent) că a petrecut Paștele singur, behăind într-o mansardă, suferind rău pentru soarta Rapidului, după nici o săptămînă și după încă o bătaie, a anunțat galeria că a demisionat. Cei 7-8 metri pînă la autocar i-a folosit pentru a se repoziționa și a pregăti ulterior, tot ca antrenor, următoarea înfrîngere a aceluiași Rapid pentru care, vorba reclamei la unguente, ”sufere” ca nimeni altul. Mă gîndesc și eu ca omul care a mai văzut și fotbal, și papagali: în loc să urle că el e cel mai tare, dar de peste tot e gonit ca hoții, mai mereu după nici măcar un sezon, nu mai bine ar pune Dușumică ăsta mîna pe carte și ar învăța totuși și nițică meserie? Că doar cu tupeu nu ajungi nici în Turcia decît la echipele de la locul 15 în jos. Iar după ce le retrogradezi, gonit de papagal, te iau ăștia din România de deștept. Apoi, invers!
