Ziua de 18 decembrie a nenorocitului an 2020 va rămîne în memoria mea, chiar pînă… atunci!, drept cea mai frumoasă zi a anului trecut. Asta, fiindcă după ce ne-a „amenințat” cu ceva zile în urmă că trebuie să ne așteptăm la finalizarea muncii sale, Paul McCartney a ieșit pe piața muzicală nu cu un simplu album, așa cum promisese, ci cu o capodoperă, o bijuterie muzicală intitulată „McCartney III”, pe care nu trebuie să fii mare expert ca să o percepi ca atare, ci e suficient să fii doar iubitor obișnuit de muzică.
Mai întîi partea tehnic-istorică: albumul se numește așa, fiindcă este precedat de, absolut logic!, albumele „McCartney I” și „McCartney II”, apărute și ele în anii „rotunzi”: 1970, respectiv 1980. Probabil cîndva Paul ne va explica de ce tocmai în acești ani, dar și de ce a lăsat să se scurgă 40 de ani între albumele II și III. Ceea ce au original și, de fapt, ceea ce le leagă pe toate este faptul că Paul McCartney cîntă singur-singurel, de la cap la coadă pe fiecare dintre ele… mai puțin pe acesta, ultimul, unde există și… două contribuții pe una din piese! Astfel, pe „Slidin” pot fi ascultați alături de Paul chitaristul Rusty Anderson și toboșarul Abe Laboriel Jr, ambii membri cu vechime în grupul care îl acompaniază pe Paul de mulți ani. În rest, Paul cîntă la tot ce vă puteți închipui: vocal, chitare electrice și acustice, pian, bas, bas dublu, mellotron, harpsichord, Fender Rhodes (tot un fel de pian!), pian electric Wurlitzer, sintetizator, acordeon, tobe și diverse instrumente de percuție! În plus, a și înregistrat, ba este și producător al albumului!
Dacă mai e nevoie de „tradus” titlul rubricii, atunci să vă fie clar că în prima săptămînă de la lansare, exact de Crăciun, McCartney III urcase deja direct pe locul 1 atît în clasamentul de „acasă” (New Musical Express), cît și în SUA (Billboard, desigur), dar și în Olanda, Scoția, Germania. Sărut mîna, Sir Paul, ne-ai salvat anul!
