Printre personajele care s-au transformat în legende sub ochii noștri se numără și cel numit „Mama” Kaz Hawkins, devenită în cei nici ea nu mai știe cîți ani petrecuți la Brezoi un soi de emblemă, de simbol al Festivalului. Dincolo de propria-i apariție pe deplin memorabilă de fiecare dată, anul acesta „Mama Kaz” a conceput, organizat și regizat un moment de excepțională calitate și de mare impact: „Gary Moore Legacy Concert”, un tribut adus genialului bluesman de cîțiva din cei prezenți la Brezoi, străini și români deopotrivă, printre chitariștii prezenți pe scenă pe 23 iulie aflîndu-se și Rareș Totu și Andrei Cerbu. De ce Mama Kaz? Păi, evident fiindcă și ea, și Gary Moore, sînt născuți la Belfast, deci nu era nimeni mai nimerit. În plus, l-a adus pe scenă și pe fiul lui Gary, Jack Moore, un muzician de tot respectul. Recitalul a avut-o în centrul părților vocale pe Mama Kaz, un muzician complex, care a cîștigat cu vreo 10 ani în urmă European Blues Challenge.
Ei bine, în acest an, Mama Kaz a prezentat întreg festivalul, a susținut un recital copleșitor în seara „Gary Moore” și tot ea a ținut să fie cea care ne-a dat vestea pe care o așteptăm de zeci de ani: da, la Brezoi vine Joe Bonamassa! Pentru prima dată în România! Vine anul viitor, la ediția aniversară a evenimentului (a X-a) și pînă acum cîteva zile știam doar că va cînta pe 21 iulie. Tot Mama Kaz ne-a spus și că Beth Hart revine și ea anul viitor, cu recitaluri pe 23 și pe 25 iulie. Ceea ce însă țineam să aflăm, nu ne-a spus. A făcut-o însă Joe Bonamassa săptămîna trecută cînd, pe site-ul propriu, a anunțat că vine la Brezoi și că pe 21 iulie va cînta… împreună cu prietena sa, Beth Hart. Cred că vă e clar că număr deja, în secunde, zi de zi, AMR-ul!






